Liceul Stephan Ludwig Roth, Medias

Iubite colege si iubiti colegi,

Sosit-a Praznicul iara,
De care ne bucuram,
Ca Iisus, din cer, coboara,
Sa se nasca-n Betlehem,
Din Fecioara, Maica Sfânta
si Mama lui Dumnezeu.

Da, asa colindam si ne bucuram din nou ca Bunul Dumnezeu nu ne lasa, nici nu ne uita, ci e mereu alaturi chiar daca noi nu pricepem aceasta realitate. Pentru unii, versurile de mai sus pot fi chiar o piatra de poticnire, facându-i sa spuna ca e neverosimil, ca ar exista aici cel putin doua afirmatii contradictorii. Cea dintâi afirma ca Iisus este, concomitent, atât în cer, cât si pe pamânt! Cea de-a doua se refera la Maica Domnului care naste, dar ramâne tot fecioara! Pentru cel ce nu crede în Dumnezeu, ambele afirmatii ar fi imposibil sa fie adevarate. Pentru un credincios, însa, ele sunt adevarate, întrucât el nu se rezuma doar la ratiunea umana, ci lasa loc si pentru actiunea lui Dumnezeu în lume, totul devenind verosimil, întrucât la Dumnezeu totul este posibil. Am spus altadata câteva lucruri în acest sens, asa încât nu dezvolt aici aceasta idee, ci reiau cele spuse de colind: Iisus este în cer, întrucât este Dumnezeu si coboara, în ieslea de la Betlehem, pentru a se naste ca om, din Maria, Maica Sfânta care, asa cum spun Scripturile, a primit Fiu de la Duhul Sfânt, nu din împreunarea ei omeneasca cu Iosif, logodnicul ei. Întrebarea poate merge si mai departe: A fost necesar ca El sa se nasca luând chip de om? Caci El, ca Dumnezeu, ne putea mântui si altfel! Întrebare corecta, numai ca trebuie adaugat faptul ca Dumnezeu a hotarât sa-l trimita pe Fiul Sau în lume, sa fie asemenea noua pentru a fi solidar cu neamul omenesc, iar oamenii sa priceapa mai bine ceea ce li se întâmpla, preluând si partea lor de responsabilitate în actul propriei lor mântuiri. Pentru aceasta, evreii au fost pregatiti de Dumnezeu în mod special, prin Scripturi, minuni si Prooroci care au prevestit, cu secole înainte, toate cele ce se vor întâmpla. De aceea, Biblia, adica Sfânta Scriptura a Vechiului Testament, nu este altceva decât istoria acestor proorocii, iar Noul Testament este istoria împlinirii acelorasi proorocii. Iar împlinirea lor începe odata cu Nasterea Pruncului Sfânt în ieslea Betlehemului, culminând cu Învierea din morti a Domnului Iisus Hristos. Si fiindca la Dumnezeu totul este cu putinta, noi ne bucuram si Îl preamarim pe El atât ca Prunc mititel, cât si ca Mos Craciun, adica Cel Vechi de Ani, caci este vesnic.
Ca sa nu ma lungesc prea mult, schimbând registrul, doresc sa va împartasesc o bucurie de dascal, prilejuita de o carte pe care tocmai am citit-o: Pr. Gheorghe Hentia, O calatorie în America, Ed. G.V.Gârdan si D. A . Alic, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2014. Este, de fapt, jurnalul de calatorie al Preotului Hentia, care a fost în Canada si America în anii 1910-1912. Cu un spirit extraordinar, acesta reuseste sa ne ofere o icoana a Canadei si Americii, cu bunele si relele sale, precum si a migratiei românesti de acolo, tot cu bunele si relele sale, facând, nu de putine ori, comparatie cu situatia, la acea data, a românilor din Transilvania. Va redau doar o singura relatare care, ca dascal, m-a pus pe gânduri, având în vedere starea precara a învatamântului nostru actual. Iat-o: Relatiunile dintre învatator si elevi sunt cum nu se poate mai prietenesti si intime; el e, în realitate, privit ca binefacatorul lor, ca prietenul si omul cel mai încrezut al lor. E cunoscut, ca nicairi în lume nu se da o libertate mai mare copiilor, decât în America. (În Statele Unite nici parintii n-ai voie sa-si bata copiii lor);…sunt zburdalnici afara de scoala, când însa s-a început instructia domineaza cea mai desavârsita ascultare. Disciplina nu se tine cu trestia (care, de altfel, lipseste din scoala), ci mândria personala si sociala e infiltrata în elev în asa grad, încât la comiterea unei transgresiuni e de ajuns pentru el o privire severa sau un cuvânt dojenitor, pentru ca si cel mai mic dintre ei sa plece capul si sa roseasca la fata. Iubirea si stima aceasta a elevului fata de învatator e infiltrata de parintii aceluia. Englezul nu-si sperie copilul sau cel mic, când acesta comite o fapta nepermisa, cu cuvintele: “Las ca te dau eu pe mâna dascalului”- cum o fac românii, ci: “daca nu te porti cuviincios, nu-ti dau voie sa mergi la scoala!”. – Ca sa ramâna acolo un copil fara carte, e esclus”. Impresionant, nu?
Sper ca aceasta carte sa fie citita de cât mai multi si sa ia aminte. Iar Craciunul este un prilej si pentru aceasta, mesajul lui fiind acela de înnoire a întregii creatii, deci, si a noastra, a tuturor.
De aceea, va întâmpin cu îndemnul de bucurie: Hristos se naste, mariti-L Hristos, Cel din ceruri, întâmpinati-L ! si cu bucurie laudati-L, ca S-a preamarit!.

Va îmbratisez cu drag, dorindu-va sa aveti Sarbatori fericite si Un An Nou binecuvântat.
Cu drag, Ioan-Vasile Leb