Liceul Stephan Ludwig Roth, Medias

Bran – Din negurile vremii

In secolul X-XII , pe pamantul Transilvaniei, poporul roman isi organizeaza primele formatiuni prefeudale, cnezatele si voievodatele.

Bogatiile Transilvaniei precum si interesele politice si strategice ale feudalitatii vecine, maghiare, duc la cucerirea acestei regiuni romanesti in urma unor lupte acerbe incepute inainte de anul 1000 si desfasurate pana in secolul al XIII-lea.Pentru consolidarea acestei stapaniri, regii Ungariei vor intreprinde insemnate colonizari si constructii de cetati la granita de sud si est, de-a lungul Carpatilor.

Spre sfarsitul secolului al XIV-lea, datorita atat pericolului turcesc cat si a consolidarii statului romanesc la sud de Carpati, Ludovic I de Anjou (1342-1382), regele Ungariei, dispune ridicarea cetatilor de la Talmaciu (1370) si Bran (1377), care impreuna cu cetatea Severinului vor constitui cordonul de aparare a hotarului de sud-est al regalitatii maghiare.

Din documentele vremii, reiese ca intentia de a construi o cetate in pasul Bran exista inca din 1364, fortificarea lui impunandu-se ca o necesitate de ordin militar si economic, deoarece trecatoarea Bran putea deveni o importanta cale de invazie peste Carpati, fiind totodata unul dintre cele mai importante drumuri comerciale care legau Transilvania de Tara Romaneasca.

Actul emis la 19 noiembrie 1377 de catre Ludovic de Anjou, acorda brasovenilor dreptul de a ridica la Bran “cu propriile lor ostenelisi cheltuieli” o cetate de piatra. Li se intareau unele privilegii asupra celor 13 targuri din Tara Barsei, se acorda dreptul de folosinta a “campului numit Turches”, obtineau reducerea impozitului regal si fagaduiala mutarii vamii de la Rucar la Bran.

Cetatea a fost inaltata pe o stanca, in locul cel mai ingust dintre Magura si Dealul Cetatii, strajuita de Bucegi la rasarit si de Piatra Craiului la apus, pozitia ei deschizand o larga perspectiva spre valea si dealurile Moeciului, cat si spre Tara Barsei, dupa cum frumos avea sa descrie Principesa Ileana mult mai tarziu : “Satul Bran este situat in valea ingusta a raului Turcu. Acolo unde raul face o curba se afla un promontoriu stancos, iar pe acest promontoriu Cavalerii Teutoni au construit in secolul al XII-lea un castel care sa apere platoul cel inalt si fertil, Tara Barsei, impotriva invadatorilor dinspre est. Ei au facut castelul de la Bran din piatra si caramida si l-au proiectat in functie de forma stancii pe care se sprijina. Intrucat castelul nu a fost construit in primul rand pentru a fi confortabil, ci pentru aparare, camerelor nu li s-a acordat prea multa atentie in privinta formei. Acestea sunt plasate in functie de stanca, asa incat serpuiesc in jos si in sus la niveluri diferite, legate prin trepte, prin coridoare lungi, prin arcuri si balcoane, si deseori prin scari neregulate, unele construite chiar in ziduri. Intr-o parte a castelului se afla un zid gros care imprejmuieste o curte interioara in care mama a plantat o gradinita minunata, peste care nimeresti pe neasteptate. Turnurile sunt construite acolo unde chiar stanca este mai inalta si privelistile sunt splendide. Pe de o parte se vede Tara Barsei, cu drumul lui lung si prafuit care duce spre Brasov, si, departe de tot, spre orizont, se profileaza Carpatii Orientali. Imi placea sa stau la una  din ferestrele din turn, privind norii de praf de pe sosea ce anuntau apropierea vreunui oaspete asteptat la castel si ma simteam ca sora Anne din povestea lui Barba Albastra cand ii vedea venind pe fratii ei.”

Situate pe hotar, satele din jurul cetatii, Sohodol, Poarta, Predeal, Simon, Moieciu de Jos, Moeciu de Sus, Sirnea, Fundata, Pestera si Magura se bucurau de oarecare libertati, intrucat locuitorii lor aveau rolul de a pazi granita.

Odata construita, cetatea Bran, devine proprietatea coroanei regale maghiare, care-si rezerva dreptul de numire si destituire a judetului, a comitelui si a castelanului cetatii.

La sfarsitul secolului al XIV-lea, primejdia otomana ameninta tot mai mult popoarele de la nordul Dunarii astfel incat are loc o apropiere intre Tara Romaneasca si regatul feudal maghiar in scopul unor actiuni comune antiotomane. In primavara anului 1395 se incheie la Brasov un tratat de alianta intre Mircea cel Batran si Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, ce consemneaza obligatiile celor doua tari in cazul unei invazii turcesti si recunoaste domnului Tarii Romanesti dreptul de proprietate a tinuturilor de peste Carpati : Severinul, Almasul si Fagarasul. Pe langa acestea el primea si cetatea Branului. Un document emis la Sibiu in anul 1412, atesta stapanirea Tarii Romanesti asupra cetatii, fapt ce determina mutarea vamii de la Bran la Brasov.

In calitate de stapanitor al uneia dintre cele mai importante “porti” a Transilvaniei, Mircea cel Batran reinoieste in 1413 prin hrisovul dat la 6 august (in slavona) si la 25 august (in latina), privilegiile comerciale ale brasovenilor legate de comertul cu Tara Romaneasca, lucru ce va revigora legaturile comerciale intre cele doua tari.

Dupa moartea lui Mircea cel Batran (1418), Branul continua sa se afle in posesia domnilor munteni Mihail (1419), Dan al II-lea (1422) si Radu Praznaglava (1424). In 1421 turcii patrund prin pasul Bran in Tara Barsei pustiind Brasovul si imprejurimile, lucru care impreuna cu desele schimbari de domnie din Tara Romaneasca, il determina pe Sigismund de Luxemburg sa treaca cetatea sub autoritatea voievodului Transilvaniei, insarcinat cu paza hotarelor.

Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei incepand cu 1441, infrange sub zidurile cetatii Bran (1442) , o puternica armata otomana, victorie care prefateaza marile batalii de la Varna (1444) si Belgrad (1456) unde stralucitul conducator de osti, care reusise sa formeze o coalitie antiotomana cu participarea Tarii Romanesti si a Moldovei, se afirma ca simbol al dorintei de neatarnare a popoarelor din sud-estul Europei.

In 1448, Iancu de Hunedoara il numeste pe nobilul roman din Banat, Nicolae Bizere, castelan al Branului. Castelanii aveau functia de comandant militar al garnizoanei, indeplineau atributii administrative si jurisdictionale asupra cetatii si intregului domeniu apartinator, avand totodata si o functie fiscala, incasand diverse taxe in numele visteriei regale.

Devenit cel mai insemnat centru economic din sud- estul Transilvaniei, Brasovul, pentru care stapanirea asupra Branului ar fi insemnat atat incasarea taxei vamale cat si stapanirea satelor domeniului, profita de secatuirea visteriei regale si slabirea puterii centrale de la sfarsitul secolului al XV-lea, si obtine la 1 ianuarie 1498 de la Vladislav al II-lea Jgello dreptul de stapanire a cetatii  pe un termen de 10 ani, in 1508 se obtine prelungirea zalogirii in schimbul a inca 2000 de florini.

In 1513 Vladislav al II-lea emite actul prin care scoate cetatea Branului cu toate domeniile si veniturile sale de sub jurisdictia voievozilor Transilvaniei, dandu-le Brasovului “spre administrare si pastrare” pe timp de 25 de ani, cu conditia ca locuitorii orasului sa apere cetatea si sa intretina iscoadele din Turcia.

Dupa prabusirea regatului maghiar, in urma infrangerii de la Mohacs (1526), Brasovul care urmarea sa domine viata politica a Transilvaniei, intervine in luptele pentru tron, lucru ce va avea reprcursiuni in exercitarea dreptului de posesie asupra cetatii si domeniului Branului.

In 1595, dupa lupta de la Calugareni, principele Transilvaniei Sigismund Bathory venind in ajutorul lui Mihai Viteazul, viitorul domn al celor trei tari romanesti, isi aseaza tabara la Bran.

Intre 1610-1612 Branul este obiect de disputa intre Gabriel Bathory, principe al Transilvaniei si Radu Serban, domn al Tarii Romanesti. Gabriel Bethlen, urmasul lui Gabriel Bathory impune tratative in legatura cu stapanirea cetatii  si domeniului , in urma carora Brasovul pierde controlul militar. In 1651, prin contractul de vanzare-cumparare incheiat cu principele Gheorghe Rakoczi al II-lea, Brasovul devine proprietar de drept al cetatii si domeniului Bran.

La sfarsitul secolului al XVII-lea, ca urmare a victoriilor armate ale imperiului austriac asupra turcilor, principatul Transilvaniei este inglobat in imperiul austriac. In conditiile stapanirii habsburgice, prin infiintarea regimentelor graniceresti insarcinate cu paza frontierei, se renunta la vechiul sistem de aparare a hotarelor cu forturi si cetati. Astfel Branul incepe sa-si piarda rolul militar. Cu toate aceste schimbari, datorate evolutiei tehnicii militare si a reorganizarii impuse de regimul austriac, cetatea va mai avea un cuvant de spus in cadrul evenimentelor politice ale secolului al XVIII-lea. In timpul rascoalei curutilor , miscare antihabsburgica (1703-1709) condusa de Francisc Rakoczi al II-lea, cetatea Bran rezista atacurilor rasculatilor (29 mai 1704). In seria razboielor ruso-austro-turce, din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, pasul Bran va fi parcurs de catre armatele austriece si turcesti, in preajma cetatii avand loc o serie de lupte (1788-1790).

La inceputul secolului l XVII-lea oficiul Branului era administrat, pe de o parte de un tricesimator cameral, iar pe de alta parte de un controlor numit de magistratul orasului. In a doua jumatate a secolului (1759) se mentioneaza reconstructia oficiului tricesimal la Bran. Noul oficiu va adaposti birourile vamale si locuintele functionarilor pana in 1836, cand vama se va muta la Bran, mai la sud, la Giuvala (Pajura), lucru care marcheaza si pierderea functiei economice a cetatii, dupa ce, cu mult inainte, incepuse a si-o pierde pe cea militara.

Dupa inabusirea miscarii revolutionare de la 1821 din Tara Romaneasca condusa de Tudor Vladimirescu, o parte din rasculati se refugiaza in satele Branului. In timpul revolutiei de la 1848, “colibasii” (cei care traiesc in colibe) se revolta si reusesc sa controleze o parte a granitei, patrunzand in cetate si alungandu-l pe castelan. Semnalul revoltei a fost dat de adunarea populara din satul Simon, din 9 octombrie 1848. In 1849, odata cu trecerea armatelor tariste prin pasul Bran, revolta colibasilor este infranta.

La mijlocul secolului al XIX-lea, desfiintarea iobagiei (a domeniului feudal), va insemna pentru Bran si pierderea celei de a treia functii, accea de stapan feudal. Cetatea , ramasa in proprietatea Brasovului pana in 1920, a devenit sediul Administratiei padurilor. Intre 1883 si 1886 cetatea va fi restaurata, eveniment consemnat in inscriptia de pe un zid al curtii interioare.

La 1 decembrie 1920 Brasovul doneaza cetatea Bran Reginei Maria a Romaniei : “Noi consiliul orasenesc al orasului Brasov- ma decis unanim in sedinta festiva de azi sa daruim Majestatii Sale Reginei Maria a Romaniei mari stravechiul castel al Branului atat de bogat in amintiri istorice”. Castelul capata astfel  functie rezidentiala. El va fi restaurat , dupa cum rostesc inscriptiile de pe latura de sud a curtii interioare : “Acest vechi castel adormit in parasire donat de orasul Brasov in 1920 Majestatii sale Regina Maria a romanilor a fost adus la viata si impodobit cu sfaturile artistice ale arhitectului Curtii Regale, carol Liman (†1929) intru amintireafauririi unitatii nationale a tuturor romanilor”.

Credincioasa regina Maria, va amenaja la Bran o capela, pictata in 1927 de Arthur Verona, loc in care principesa Ileana (in toamna anului 1940), va depune caseta cu inima reginei, adusa de la Capela “Stela Maria” din Balcic, iar in mai 1941 ramasitele pamantesti ale printului Mircea.

Regina Maria a lasat ca mostenire in 1938 Castelul Bran, principesei Ileana, copilul ei favorit care locuia in Castelul Sonnberg (Austria) cu sotul ei Anton de Habsburg. Principesa va veni in tara dupa abdicarea regelui Carol al II-lea in septembrie 1940, si se va stabili la Bran unde se dedica trup si suflet ajutorarii saracilor. In perioada celui de-al doilea razboi mondial, Ileana va activa ca infirmiera. Ea infiinteaza langa Bran un spiatl, destinat ingrijirii ranitilor, pe care il numeste “Spitalul Inima Reginei”.

Dupa abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, principesa Ileana , paraseste Romania impreuna cu sotul si copiii ei, lasand Castelul in custodia statului roman. In perioada comunista ce va urma, Branul devine muzeu de istorie si arta medievala, menire ce o indeplineste si in prezent.

Text reprodus integral din : “Bran-Simfonia Culorilor (Unique Places Of Romania)”, Editia a doua, George Avanu

Bibliografie :

[Cetatea Bran/editura Meridiane Bucuresti 1968- Titus Hasdeu

Traiesc din nou/editura Humanitas Bucuresti 2005- Ileana Principesa de Romania

Foto/Biblioteca Nationala Colectii Speciale Bucuresti

Foto/Romania/Leipzig 1933- Kurt Hielscher]