April 22nd, 2011 
design 
Sfintele Pasti, 2011
Iubiti colegi,
Iata, ca o clipa, a mai trecut un an de la Invierea Domnului. Cu bucurii si cu dureri, cu necazuri si sperante, dar si cu negraitul sentiment al comuniunii, chiar daca distantele dintre noi sunt, uneori, destul de mari. Spatial, caci posibilitatea comunicarii este tot mai mare si mai la indemana tuturor. Si iarasi, la indemnul aceluiasi om minunat care e Tutu, as dori sa va impartasesc doar cateva ganduri de Sfintele Pasti. De data aceasta, m-am gandit ca ar fi de folos cateva precizari necesare oricarui om care vrea sa stie ceva mai mult despre aceasta sarbatoare fundamentala a noastra, a crestinilor. Iata doar cateva din ele:
Pastile, Paste sau sarbatoarea anuala a Invierii Domnului – este unul dintre praznicele sau sarbatorile imparatesti, adica una din sarbatorile dedicate Domnului Iisus Hristos, „Imparatul tuturor”. In crestinatatea ortodoxa este numita „praznic al praznicelor si sarbatoare a sarbatorilor”, cu alte cuvinte, este cea mai mare sarbatoare crestina. De aceea ii si sunt atribuite trei zile de sarbatoare. Cuvantul Pasti, folosit de obicei la forma de plural (lat. Paschae), este de origine ebraica, de la cuvantul Pesah = trecere, si era folosit pentru sarbatoarea azimilor (Pascha), sarbatoare anuala in amintirea trecerii evreilor prin Marea Rosie, cand s-au eliberat din robia egipteana (Iesire 12, 27). Era ziua de 14 Nisan, cu prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara. Exista si pareri dupa care termenul de Pasti, cat si sarbatoarea iudaica Pascha, ar fi de origine egipteana, de la Paseh, care inseamna tot trecere si in limba egipteana. Pe cand evreii se aflau in robia egipteana, se sarbatorea, in valea Nilului, ziua echinoctiului de primavara, adica ziua trecerii soarelui din emisfera australa in cea boreala (de nord), ca zi a biruintei luminii asupra intunericului. Evreii au pastrat denumirea si serbarea, dandu-i insa un sens religios si national. Din limba ebraica, acest cuvant a fost preluat de crestini, insa fara a fi vreo legatura, decat de nume, intre sarbatoarea crestina a Pastilor si vechea sarbatoare iudaica. Trecerea acestui cuvant in vocabularul crestin s-ar putea explica prin faptul ca evenimentele istorice comemorate in sarbatoarea crestina (patimile, moartea si Invierea Domnului) au coincis cu pastile evreilor din anul 33, fiind insa de la sine inteles ca obiectul sau motivul Pastilor crestine este cu totul altul decat cel al evreilor, intre cele doua sarbatori nefiind alta legatura decat cea de coincidenta de nume. Pastile constituie cea mai veche sarbatoare crestina. Impreuna cu Duminica, sarbatoarea saptamanala a crestinilor, ea se sarbatoreste chiar din timpul Apostolilor. Numirea de Pasti s-a dat la inceput de catre primii crestini comemorarii anuale a Cinei celei de Taina, adica in joia dinaintea Duminicii Invierii. Comemorarea consta dintr-o masa rituala care imita Cina si era insotita de slujba Sfintei Euharistii. Denumirea de Pasti a trecut insa la crestini, de la comemorarea Cinei la comemorarea mortii Domnului. Mielul care era jertfit si mancat la masa pascala a evreilor, in amintirea mielului pascal din ultima noapte a robiei din Egipt, cand Moise i-a trecut Marea Rosie si i-a eliberat, era considerat de crestini ca imagine sau preinchipuire a Mantuitorului, Care S-a jertfit ca un miel, pentru rascumpararea pacatelor noastre (Isaia 53, 7; Ioan 1, 29 s.a. ). In sensul acesta, de jertfa, este folosit cuvantul Pasti de catre Sf. Apostol Pavel, cand spune: „Caci Pastile nostru, Hristos, S-a jertfit pentru noi” (I Corinteni 5,7).Asadar, la originea sarbatorii crestine a Pastilor sta comemorarea anuala a Cinei Domnului. Prin reglementarea Postului Pastilor, comemorarea Cinei a fost mutata din noaptea de 13 Nisan, adica din joia dinaintea Invierii, si s-a hotarat ca ea sa se faca in noaptea de sambata, pentru a nu se intrerupe Postul prin mesele rituale din seara Joii Patimilor. Prin urmare, la primii crestini, Pastile insemna comemorarea anuala a celor trei momente din viata Mantuitorului Iisus Hristos: Cina, Patimile si Invierea. Cu timpul insa, intelesul cuvantului Pasti s-a restrans numai la sarbatoarea Invierii, asa cum il intelegem noi astazi. Una din problemele care a dat nastere la discutii a fost data serbarii Pastilor. Pentru a curma neintelegerile iscate inca de atunci, Sfintii Parinti de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, au hotarat ca Pastile sa fie serbate de toata crestinatatea numai Duminica, si aceasta sa fie in prima Duminica cu luna plina, dupa echinoctiul de primavara. Iar daca prima luna plina (14 Nisan) de dupa echinoctiul de primavara (21 martie) cade duminica, atunci se va serba in duminica urmatoare, pentru a nu corespunde cu Pastile evreilor, care se serba totdeauna la 14 Nisan. Data Pastilor poate varia intr-un interval de 35 de zile (intre 22 martie – 25 aprilie), fapt pentru care s-au stabilit, inca din secolul al III-lea, tabele cu data Pastilor, numita Pascalii. Insa nu toata lumea crestina foloseste acelasi calendar bisericesc. De pilda, unii inca mai folosesc calendarul iulian, adica vechiul calendar neindreptat, numit stil vechi, in timp ce altii pe cel gregorian, indreptat inca din 1582, numit stil nou, in Apus si o parte din Rasarit, intre care si Romania. Diferenta dintre cele doua calendare este de 13 zile, datorita decalajului rezultat prin rotirea lunii in jurul soarelui. In ceea ce o priveste, Biserica Ortodoxa a hotarat, in anul 1927, ca Invierea Domnului sa fie serbata de toti ortodocsii din lume pe stil vechi, ca simbol al unitatii panortodoxe. (A se vede, intre altele, Ene Braniste&Ecaterina Braniste, Dictionar enciclopedic de cunostinte religioase, Editura Diecezana Caransebes, 2001, p. 353-354).
Pe langa cele spuse mai sus, as sublinia doua lucruri, fara insa a le dezvolta (poate altadata). Intai, faptul ca in relatarile evanghelistilor avem de-a face cu certitudini, nu cu povesti, asa cum sustineau unii intr-o vreme pe care o cunoastem. La toate evenimentele care s-au petrecut au asistat multi oameni care au depus marturie despre cele intamplate. Si, in al doilea rand, Invierea Domnului a fost o realitate posibila, atata timp cat El este nu numai om adevarat, ci si Dumnezeu adevarat. Exista o multime de martori pentru aceasta, iar pentru cei ce vor sa citeasca mai multe despre Inviere, le-as recomanda cartea regretatului Mitropolit Antonie Plamadeala al Sibiului: Cuvinte la zile mari, Sibiu, 1989. E excelenta. El subliniaza nu numai importanta acestei sarbatori, ci si speranta pe care ne-a adus-o Mantuitorul prin moartea si invierea Sa: aceea ca nu se termina totul odata cu moartea, ci ca exista si o viata dincolo de moarte si ca, la implinirea sorocului, vom invia si noi. Este bucuria pe care ne-o impartaseste aceasta mare sarbatoare crestina, bucurie care doresc sa o impartasim cu totii, atat cei apropiati, cat si cei de departe. Va intampin pe toti cu dragoste, adresandu-va stravechiul si mereu noul salut al bucuriei ca Hristos a Inviat!
Cu mult drag,
Vasile Leb, Cluj-Napoca, Vinerea Mare, 2011
Posted in 
