La 3 iunie 1267, Mediasul a fost pentru prima data mentionat documentar cu numele ”Villa Medies”, iar apoi, în 1283, cu numele de ”Sacerdos de Medies”, potrivit volumului ”Enciclopedia Geografica a Romaniei” (2002). În 1359 localitatea a fost declarata oras – ”Civitas Megyes” – avand dreptul de a avea targuri anuale de vite, cereale si fructe.
Municipiul Medias este situat în judetul Sibiu, mai exact în Podisul Tarnavelor, pe valea raului Tarnava Mare. Se afla la 285-307 metri altitudine si la o distanta de 55 km de Sibiu, municipiul resedinta de judet.
Cele mai vechi urme de locuire din zona Mediasului dateaza din neolitic. De asemenea, în aceasta zona a fost descoperita o asezare dacica datand din secolele III-II î.Hr., iar pe Dealul Cucului au fost identificate urmele castrului roman Media.
Între secolele XI-XIV, pe valea Tarnavei au fost adusi sasi. În 1315, regele maghiar Carol Robert de Anjou conferea locuitorilor din Medias, Seica si Biertan, toate drepturile de care beneficia provincia Sibiu, potrivit www.primariamedias.ro. În 1318, a fost acordat un privilegiu sasilor din Medias si seica Mare, privind scutirea de participare la oastea regala si la încartiruire, precum si cu privire la impozite. Tot atunci au fost mentionate pentru prima data scaunele de Medias si seica. La 13 iulie 1508 a fost atestat targul anual de la poalele castelului.
În 1438, sudul Transilvaniei este devastat de turci, ceea ce duce la decaderea celor doua scaune, Medias si Seica. În 1477, cancelaria regelui Matei Corvin a emis un document prin care atesta necesitatea construirii unei fortificatii, cu ziduri de aparare. Aceasta s-a ridicat în perioada 1490-1534, în jurul Bisericii Sfanta Margareta, amplasata în centrul asezarii. Conform unui plan al orasului din 1736, cetatea avea trei porti principale, 4 porti secundare si 19 bastioane cu turnuri. De-a lungul timpului, însa, orasul s-a dezvoltat dincolo de zidurile cetatii, iar o mare parte din acestea nu au mai putut fi conservate pana în zilele noastre.
În ceea ce priveste învatamantul si cultura, ”Schola civitatis”, respectiv, scoala orasului a fost mentionata documentar pe la 1586, potrivit site-ului oficial al municipiului. Între 1771-1781 si-a desfasurat activitatea o tipografie, înfiintata de Johann Sifft. O scoala de fete a fost construita între 1816-1824. În 1871 a avut loc deschiderea scolii agricole din Medias si si-a început activitatea tipografia G. A. Reisenberger. În 1873 a avut loc deschiderea scolii orasenesti de meserii, iar sase ani mai tarziu construirea unei sali de gimnastica. La începutul secolului XX, a fost construit Liceul ”Stephan Ludwig Roth”, precum si scoala ortodoxa romaneasca. În 1924 a fost înfiintat gimnaziul de fete german si între 1936-1937 a avut loc construirea gimnaziului de stat mixt din Medias (largit în 1940 — 1942).
Orasul a suferit pagube importante în secolele XVI-XVII, fiind ocupat, pe rand, de trupele lui Ioan Zapolya (1529), ale principelui Moise Szekely (1603), ale lui Stefan Bocskay (1605), Sigismund Forgach (1611) si Gabriel Bathory (1611). În 1586 s-a confruntat cu prima epidemie de ciuma, urmata de noi epidemii în anii 1601-1604, 1633, 1646, 1653, 1656-1658, 1660-1661, 1717-1718.
De la cele 33 de bresle existente în secolul al XVI-lea, Mediasul s-a dezvoltat ca un important centru comercial si de arta. Datorita istoriei sale bogate, municipiul Medias adaposteste un numar mare de obiective turistice. Printre acestea, se afla zidul de aparare, care înconjura orasul medieval si din care s-au pastrat pana astazi cateva fragmente si cateva turnuri: Turnul trompetilor (1465), Turnul rotarilor (1480-1534), Turnul de poarta al pietrarilor si zidarilor (1507-1534), Bastionul dogarilor (sec XV-XVI), Turnul strazii pierdute (1507), Turnul de poarta (sec. XVI), Turnul fierarilor (sec XVI). De asemenea, în Medias se afla biserica Sfanta Margareta, astazi biserica evanghelica, pentru prima data atestata documentar în 1414, biserica franciscana (1444), casa Krug (1531), caminul Sfantul Anton (sec XV), casa istoricului sas stefan Ludwig Roth (1796), inaugurata ca muzeu memorial în 1970, Catedrala ortodoxa cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril (1929-1935), biserica greco-catolica ”Înaltarea Domnului” (construita în 1826 de catre episcopul Ioan Bob).
Mediasul a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. La Recensamantul populatiei si al locuintelor din 2011, numara 47 204 locuitori.
Cu prilejul aniversarii a 750 de ani de la prima atestare documentara a orasului Medias, la 3 iunie 2017, Primaria Municipiului organizeaza evenimentul ”Gala Medias 750”. Acesta cuprinde un simpozion national, în cadrul caruia o serie de invitati de marca sustin comunicari despre istoria Mediasului. Muzeul Municipal gazduieste, de asemenea, o expozitie de cartografie, unde vizitatorii pot vedea elemente ale evolutiei urbanistice a orasului Medias. În cadrul unei alte expozitii intitulate ”Renasterea unei legende — Caspari Medias”, mediesenii si nu numai sunt invitati sa descopere misterele unei legende locale. Mai tarziu, atmosfera va fi animata de parada costumelor medievale si a porturilor populare romanesti, maghiare, sasesti si ale romilor. Seara aniversara este marcata printr-un concert extraordinar, în Piata Corneliu Coposu, avandu-i ca invitati speciali pe Cosmina Fulea, Delia si Directia 5 & Alina.
Sursa : AGERPRES