A mai trecut o intalnire, cate au fost : la 37, 40, 45 de ani …si cateva in anii trecuti…
Fiecare s-a intors la viata lui, serviciul/pensia si preocuparile lui.. amintirile din adolescenta timpurie, rascolite atat de puternic in ultimii ani sunt/au fost uitate din nou, sau daca nu, sunt prezente la o intensitate redusa (amintiri deformate de prezentul nostru ca si adulti, de interactiunea noastra ocazionala, …este clar ca nimic nu mai este cum a fost).
Ma apuca o tristete profunda, viscerala, fara explicatii prea multe, ceva in genul celei lasate de versurile si linia melodica a cantecului “Buterfly buterfly” al formatiei A-ha la destramarea lor : “Tomorrow/You don’t have to mean what you say/Left without a reason to stay/Comes the last hurrah/Here’s our last hurrah”, cand ma gandesc la trecutul nostru, adolescenti fiind, dar si la viitorul apropiat.
PS. Fotografia este de la Lacul Stiucilor, Sacalaia, la o partida de pescuit, unde, evident nu am prins nimic.