Liceul Stephan Ludwig Roth, Medias

Motto :

“Cel de-al patrulea oras este Medias (Medwisch), asezat chiar in mijlocul Transilvaniei, in cel mai bun loc din tara. Nu este mare, dar bine intarit. Indeosebi este bine pazita o biserica de pe munte*, caci acesti oameni le intaresc asa cum ne intarim noi castelele” .(Eberhardt Werner Happel-1688).

*Happel-1647-1690-nu a vizitat niciodata Mediasul, a preluat informatia de la I.Kemeny, fapt care explica eroarea.

In anul 1501, in Medias fiinteaza 6 bresle, in 1562 sunt inventariate 28 de bresle cu 34  branse distincte, iar in anul 1698 este atins numarul maxim de 33 de bresle. 

Prima breasla mentionata in Medias a fost breasla croitorilor, in 1456, iar primul statut dateaza din 1499.Din 1516croitorii apar in registrul de socoteli al orasului si in acelasi an isi redacteazastatute noi.Importanta breslei este confirmata si de incredintarea spre intretinere si paza a unui turn important al Castelului.In anul 1587, Universitatea Saseasca emite un act, care atesta dreptul croitorilor medieseni de a controla activitatea croitorilor din Atel, Mosna si Biertan.

Mesterii croitori confectionau haine din postav, matase, catifea si panza.Cei avuti si mica nobilime purtau in anotimpul rece, ca haine exterioare, dolmane (anterii), care erau de trei feluri : albe, negre sau gri. Marea nobilime purta in locul dolmanelor, blanuri scumpe.Sub dolmane se purtau haine din stofe scumpe si pantaloni si din aceeasi stofa, lungi sau pana la genunchi. Croitorii mai confectionau ornamente bisericesti din stofa cusuta cu fir de aur sau argint, adusa din Italia sau din Orient.

Intreaga populatie a oraelor si nobilimea isi confectionau hainele la acesti croitori, numarul lor fiind destul de insemnat in orasele ardelene.Croitorii se imparteau in doua branse : cei care faceau haine de comanda si cei care faceau haine gata, pentru targ. Intre aceste doua categorii de croitori s-a stabilit o intelegere inclusa apoi in statutele breslelor : cei care faceau haine pentru targ , sa le faca simple, nu duble  (deci cei care le cumparau gata trebuiau sa apeleze la categoria cealalta, pentru captusirea si ajustarea hainelor).

In anul 1501, in Medias fiinteaza 6 bresle, in 1562 sunt inventariate 28 de bresle cu 34  branse distincte, iar in anul 1698 este atins numarul maxim de 33 de bresle.

Breasla aurarilor este mentionata in 1494 (este amintit Johannes Aurifaber-aurarul-in 1441), produsele ei fiind caracterizate prin tehnica superioara de executie si prin bogatia ornamentatiei. Calitatea metalului intrebuintat de aurari era stabilita atat prin statute de breasla, cat si prin dispozitiile oficiale ale puterii centrale .Aurul trebuia sa fie de 18-20 carate, iar argintul de 14-15 carate. Calitatea produselor era foarte sever controlata. De la mesterii aurari din Medias ar putea proveni potirele pastrate in bisericile din Rupea, Veseus si Atel, lucrate in aur si email.

Opera a aurarilor din Medias sau Sighisoara pot fi si cele doua cristelnite de la sfarsitul sec. al XIV-lea cunoscute in Transilvania : una de la Medias si a doua de la Saies. Stilul amandurora este gotic, avand forma unui potir, inalte de 72-74 cm. Cristelnitele sunt confectionate in acceasi perioada si pe amandoua sunt sapate inscriptii cu majuscule latine, invocand ajutorul Fecioarei Maria.

Concurenta dintre aurarii breslelor din diferite orase s-a manifestat mai ales la sfarsitul sec.al XVI-lea. Din aceste motive, breslele de aurari din Sibiu, Brasov, Medias, Bistrita si Sighisoara formeaza o uniune pentru apararea intereselor comune. Uniunea isi redacteaza statute comune, indreptate mai ales impotriva mesterilor clandestini de la sate, obligand clientii sa cumpere obiecte din aur numai de la pravaliile mesterilor breslasi.

In anul 1501,breasla macelarilor detinea primul loc intre breslele mediesene, find bine organizata, puternica si cu numerosi membri. Prima mentiune a macelarilor dateaza din 1460, cand Laurencio Carnifice (macelarul) participa la o hotarnicie intre sate. Din registrul de venituri al orasului, rezulta ca breasla macelarilor platea cele mai mari impozite dintre toate breslele, intre 9-10 florini anual, fata de 2-6 florini la celelalte bresle. In 1570, breasla macelarilor din Medias isi reinnoieste statutele, care sunt aprobate de comunitatea saseasca. Macelarii erau obligati sa aprovizioneza populatia Mediasului cu carne proaspata si suficienta, verificata si stampilata. Cei care vindeau carne stricata sau care provenea de la animale furate erau sanctionati cu amenzi, interzicerea dreptului de a practica meseria un timp sau chiar excluderea din randurile breslei. Carnea stricata era confiscate si data la caini.

Macelarii erau intr-o lupta continua cu blanarii-cojocari din Medias, in legatura cu vanzarea pieilor de miei, drept pe care-l revendicau exclusiv blanarii-cojocari. Macelarii obtin castig de cauza in 1589, cand principele Sigismund Bathory le acorda dreptul de a vinde piei de miei.

Numarul mare al brutarilor si rolul important al acestui mestesug ii determina sa se organizeze in bresle. Se produceau turte, placinte, paini, jimble s.a. In 1574, brutarii din Medias obtin dreptul de a se organiza intr-o breasla separata. Cam in acelasi timp se naste si breasla moraritului.Morile se construiau pe cursurile de apa.  

Tabacarii din Medias obtin in 1471 un privilegiu din partea lui Ioan Corvin, potrivit caruia li se asigurau conditii de productie avantajoase.Privilegiile se refereau la apararea intereselor fata de concurenta tabacarilor nebreslasi sau a mesterilor din branse inrudite.Privilegiile au fost reinnoite de trei ori in decursul sec. al XVI-lea. Exista in paralel si breasla manusarilor si a confectionerilor de traiste si pungi. Conflictul dintre ei s-a stins in 1452, cand celei de-a doua bresle I s-a interzis sa mai prelucreze piele in afara necesitatilor proprii mestesugului lor.

Calitatea pieilor, a tabacitului si a pantofilor confirma prestigiul pantofarilor din Medias. Contracte intre breasla pantofarilor din Medias  si pantofarii din Atel, Mosna si Richis sunt aprobate  de senatul orasului intre anii 1552 si 1587. In a doua jumatate a sec. al XVIII-lea , masurile luate de Maria Tereza se fac simtite si in acest domeniu : apar pantofarii germani, care fac concurenta  pantofarilor sasi locali. O hotarare locala din 1793 reglementeaza raporturile dintre cele doua categorii rivale.

Breasla blanarilor-cojocarilor avea un statut privilegiat, prin solicitarea produselor lor pe piata interna si externa. Asigurarea procurarii materiei prime, a pietelor de desfacere si eliminarea concurentei neloiale au fost confirmate in 1513 (in 1493, regale Vladislav al II-lea interzicea negustorilor straini sa cumpere blanuri  de pe teritoriul celor sapte plus doua scaune sasesti) printr-un privilegiu acordat unui grup de opt orase, printre care si Mediasul. Uniunile interurbane ale breslelor de blanari-cojocari tin sedinte commune , cum au fost cele din 1505 si 1512, intrunite la Medias, in care stabilesc statute unice.

Blanarii erau membrii marcanti ai comunitatilor orasenesti; de exemplu, in 1542, intre juratii orasului Medias erau si blanarii (pelliones) Urban si Quirin. Breasla blanarilor-cojocarilor era a doua ca pondere dupa cea a macelarilor, platind la inceputul sec.al XVI-lea un impozit de 4-5 florini pe an.

Tesatorii de lana (lanae textures) din Medias erau organizati in breasla inca din 1502. Ei aveau o moara (piua) pentru care plateau orasului un impozit de 3 florini anual. In 1447, pe teritoriul celor Doua Scaune  existau postavari, carora o decizie a dietei le recomanda sa nu-i mai impiedice pe confratii lor clujeni sa-si vanda produsele la Medias si Sighisoara. Dupa 1550, alaturi de tesatori-postavari apar si tesatori-panzari ( de panza de in).

Solidaritatea de breasla s-a manifestat si in domeniul postavarilor-tesatori. In 1536, reprezentantii breslelor de tesatori-postavari din Sibiu, Sighisoara, Medias, Bistrita si Sebes, in numele tuturor tesatorilor de lana din cele Sapte Scaune plus cele Doua Scaune sasesti, reclama obstii sasesti tesutul postavurilor in afara atelelierelor breslelor. Obstea hotaraste ca vinderea tesaturilor din lana produse in gospodariile din cele 7+2 Scaune sa fie permisa pana la valoarea de 3 dinari.

Apare o noua profesiune : tunzatorii de postav. La Medias ei sunt amintiti in 1561, fara a se preciza daca erau organizari intr-o breasla. Tunzatorii de postav din Medias au depus o plangere impotriva croitorilor care, pe langa exercitarea meseriei lor, mai tundeau si postav. Magistratul sibian reinterzice, in 1566, tuturor croitorilor din scaunele sasesti sa tunda postav.

Din randurile tunzatorilor de postav a fost ales Laurentius Rasor ca jude al orasului.

Breasla butnarilor (ce nume!…faceau butoaie!) din Medias se plange in anul 1525 regelui Ludovic al II-lea ca mesterii butnari straini vand toamna produsele lor in satele din scaunul Mediasului.Regele acorda butnarilor medieseni un privilegiu care sa-I apere de concurenta mesterilor straini, dar nerespectarea lui impune reconfirmarea acestuia de inca cinci ori in sec.al XVI-lea.Cele mai vechi mentiuni despre butnarii din Medias dateaza din anii 1453-1456, cand Petrus Doleator (butnar-dogar) este ales in functia de jude local (villicus).

Procesul din 1579 dintre butnarii din Medias si cei din Sighisoara, Rupea si Agnita este rezolvat de Sigismund Bathory in favoarea primilor, care confisca produsele celorlalti.Uneori se ajungea pana la arderea marfii provenite de la nebreslasi sau a strainilor.

Sapunarii sunt amintiti la Medias in anul 1573. Sapunaritul nu avea o amploare prea mare in acei ani, numeroase familii rezolvand problema artizanal.

Barbieritul definea o profesie cu un sens mult mai larg decat cel din zilele noastre. Barbierii tundeau, radeau barba, puneau peruci, dar si extrageau dinti, faceau mici interventii chirurgicale, “luau” sange, s.a Uneori mai colaborau la otravirea unor domnitori, cum a fost cazul barbierului polonez care-i ingrijea rana  domnitorului muntean Mihnea, bandajand-o cu otrava. Barbierul neamt trimis pentru asistenta medicala de principele Transilvaniei descopera tradarea, il vindeca pe domnitor, iar acesta se razbuna cumplit pe grupul de boieri care l-au mituit pe polonez. Istoria l-a retinut ca “Mihnea Voda cel Rau”, dar …asa se scrie istoria.

Barbierii aveau carti  de medicina proprii, iar farmacistul, care era mentionat inca din sec. al XVI-lea, isi producea singur alifiile sau bauturile tamaduitoare, dar care nu puteau sa-l protejeze nici macar pe el de contractarea ciumei.

La concurenta cu barbierul si farmacistul erau vindecatoarele, femei care ofereau leacuri si vraji pentru indepartarea raului. Superstitiile alimentau faima vrajitoarelor, iar procesele si arderile pe rug se succedau periodic.

Aparitia ceasurilor de buzunar aduce in peisajul mestesugarilor o noua profesie : de ceasornicar (clepsidarius), care repara atat ceasuri de turn, cat si ceasuri de buzunar. La Medias este mentionat un ceasornicar la 1566! Desi in unele lucrari se afirma ca exista o breasla a ceasornicarilor in 1566 in Medias, personal ma indoiesc de acest lucru. Un ceasornicar nu putea constitui o breasla, nu avea sens, nu avea concurenta. Si cate ceasuri puteau fi in Medias si in imprejurimi la 1566?

Sticlarii produceau atat sticla pentru geamuri, cat si obiecte casnice din sticla : farfurii, pahare,s.a. La Medias, sticlarii sunt mentionati pentru prima data in 1590.

Funaritul. Multa vreme m-am intrebat cu ce se ocupa breasla care avea in grija Turnul Funarilor. N-as fi crezut niciodata ca raspunsul poate fi atat de simplu : faceau funii. Intrigat, am facut sondaje in randul mediesenilor ; rezultatul, zero. Probabil ca era o breasla puternica, din moment ce I sa- incredintat un turn atat de impunator si important in apararea Castelului. La Medias funarii erau mentionati in registrul de socoteli al orasului din 1509, dar membrii breslei mor in totalitate in timpul ciumei din 1586. Un puternic centru al funaritului se afla la Nockrich, in apropierea Mediasului.

Mestesugul zidaritului are radacini adanci la Medias. Dupa P. Niedermaier, raportul dintre casele de lemn si cele de “piatra” era urmatorul : in 1400, 200 case de lemn, 50 de piatra, in 1500, 300 case de lemn , 50 de piatra, in 1600, 100 de lemn, 100 de piatra. Statutul breslei zidarilor din 1539, care continea 21 articole, este refacut la 10 ian.1627. Mediesenii erau puternic concurati de cei din satele din jur. Zidarii se plang sfatului orasenesc care, prin hotararea din 15 aprilie 1595, interzice zidarilor din Seica sa faca lucrari in oras fara acordul breslei. O alta hotarare din 1599 introduce aceeasi interdictie  zidarilor din Copsa Mica si Valchid.

Breasla lacatusilor este atestata din 1502, iar produsele sunt bine reprezentate in Muzeul Municipal. In 1435 este mentionat Stephanus Serator (lacatusul), iar intre 1470-1477 Martinus Faber (fierarul) detine calitatea de jude local. Breasla platea orasului, in 1502 un impozit de doi florini anual. In 1508, Anton fierarul este ales jude al orasului, iar in 1534 fierarul Nicolae devine notarul Mediasului. Pentru stimularea si protejarea breslei, Sigismund Bathory interzice importul produselor de lacatuserie din Germania sau Austria, la 10 august 1586.

In 1614 are loc la Medias o adunare generala a breslasilor lacatusi din Medias, Sibiu, Sighisoara, Biertan si Rupea, pentru adoptarea unui statut comun si pentru uniformizarea contractelor de munca.

Sursa : “Medias, Monumente medievale” de Stefan Ionescu, Tipar Honterus Sibiu., ilustratia Adrian Samoila