Biserica “Sf.Margareta”

  

Fiind una dintre cele mai importante constructii gotice din România,biserica parohiala Sf. Margareta a suscitat un interes deosebit din partea tuturor acelora care  au studiat fenomenul artistic medieval transilvanean.

Elementele constructive ale bisericii lasau sa se întrevada o anumita neconcordanta  între diversele sale parti  si de aceea se  acceptase ca general valabila ideea ca monumentul actual se ridica pe locul altuia mai vechi.

Cercetarile arheologice din anii 1971-1972 au avut darul de a lumina problemele legate de evolutia monumentului, astfel încât azi avem posibilitatea de a subsuma  informatiile esentiale.  Pe locul în  care se ridica nucleul fortificatiilor denumite sub numele  generic Castelul sub prima biserica descoperita arheologic în anii 1971 – 1974 de catre Mariana Beldie- Dumitrache, s-a gasit un cimitir databil în secolul al XII-lea si care provine de la populatia anterioara colonistilor sasi, asezata în zona strazilor Petru Rares – Bisericii – Mihai Viteazul.

Din prima biserica (biserica I) a fost descoperit corul poligonal, încheiat în trei laturi,  încadrat în  flancuri d e câte o  încapere dreptunghiular a alungita. Aceste urme se afla sub nivelul actual de calcare, în primele doua travee estice ale navei centrale si au fost datate, atât în relatie cu biserica II, cât si dupa forma corului, la sfârsitul secolului al XIII-lea.

Biserica II a rezultat prin alungirea monumentului anterior în asa fel încât noul cor s-a întins sub corul actual, partea sa estica situându-se sub masa altarului existent. Din acest motiv, partea estica a absidei se presupune ca a fost de asemenea poligonala. A rezultat deci o biserica-sala lunga de 37 metri  si lata de 11,50 metri, cu o sacristie în nordul corului. Monumentul a fost datat de arheolog, pe baza a doua monede descoperite, în perioada anilor 1330-1340.

În etap a urmatoare, din lipsa de spatiu, biserica II a fost largita înspre nord, pastrându-se elementele existente, dar conturându-se o colaterala nordica; pe locul vechilor ziduri de nord au fost ridicati patru stâlpi patrati care asigurau, prin intermediul unor arcade frânte, legatura dintre cele doua compartimente. Faza a fost datata între 1380-1400. Rezulta de aici f aptul ca o perioada de câteva decenii biserica a avut doar  nave neboltite. În schimb, atât peretele nordic al colateralei cât si cel al navei centrale au fost pictate de un grup de pictori, în anul 1420.

O noua etapa în evolutia monumentului este cea de dupa 1437-1440(s-a gasit o moneda considerata ca terminus post quem) când are loc transformarea generala a bisericii; se construieste un nou si amplu cor cu o sacristie în partea sa  nordica, apoi, restrângându-se  latimea navei centrale, se definitiveaza si colatera la sudica. Aceste doua compartimente se ridica la aceeasi înaltime, biserica primind în aceasta parte aspect de biserica-hala.

Probabil acestei perioade îi apartin e  si începutul constructiei turnului din coltul de nord-vest al bisericii.

Boltirea în  cruce pe ogive  a navei laterale de nord dateaza de pe la mijlocul secolului al XV-lea, deoarece pilastrii adosati peretilor au distrus partial picturile murale datate în anul 1420. Atât bolta în plasa a navei centrale si a corului,  cât si cea în cruce a navei de sud sunt de data ceva  mai târzie, din ultima  parte a secolului. De  la  sfârsitul secolului mai dateaza ferestrele  gotice târzii ale fatadei de sud, care  mai pastreaza bogatul décor flamboiant.

În sfârsit, în jurul anului 1500, sacristia este boltita cu o eleganta bolta stelata  si tot atunci a fost terminata partea de vest a cladirii. Toate aceste argumente, datorate mai ales cercetarilor din ultimii 15 ani, confirma oarecum afirmatia din cronica lui Georg Soterius, potrivit careia biserica era terminata în anul 1488, dupa aceasta data executându-se doar unele  lucrari de boltiri si finisaj.

Turnul bisericii, numit si al Trompetilor, a fost supraînaltat în anii 1550-1551.

Monumentul mediesan este însemnat atât prin bogatul décor arhitectural din interior  cât si prin valorosul sau inventar cultural. Se remarca în primul rând vastul ansamblu pictural ce  acopera peretii de nord ai colateralei nordice  si al navei principale, aspectul actual fiind cel de dupa restaurarea efectuata de pictorul restaurator Gheorghe Ciobanu. Suprafata totala a picturilor este de aproximativ 100 m..

Cu toate ca, pe alocuri, unele scene sunt foarte deteriorate, pe de o parte timpului, pe de alta lucrarilor de transformare care au avut loc în  prima parte a secolului al XV- lea. Identificarea scenelor si un studiu competent privitor la aceste picturi murale îi ap artine istoricului de arta Vasile Dragut. În nava laterala de nord se pot recunoaste urmatoarele scene: Necredinta lui Toma , o probabila scena cu Sfântul Francisc de Assisi , Închinarea magilor, Anuntarea pastorilor, Sfântul Ludovic pe tron în fata credinciosilor (este cunoscuta adoratia regelui Ludovic cel Mare de Anjou fata  de r egele sanctificat Ludovic al IX-lea al Frantei, tema pictata fiind destul de frecventa în biser icile din  Transilvania, inclusiv la Malancrav, în  apropiere de Medias) si o  compozitie cu trei sfinti reprezentati împreuna cu atributele lor: Bartolomeu (pielea si cutitul), Ecaterina (roata) si Barbara (turnul).

În nava centrala scenele sunt dispuse pe doua registre, mai ample fiind  cele din registrul superior: o scena cu un cavaler martirizat prin lovituri de maciuca (Sf. Vitalius ?), Sf. Nicolae botezând pe cei trei strategi, Caderea manei, Încoronarea cu spini, Martiriul celor zece mii, Arborele lui I eseu (o tema de traditie bizantina, rar întâlnita în  Transilvania), scene din ciclu l Patimilor lui Isus (Rugaciunea în gradina, Prinderea, O scena de judecata, Biciuirea, Încoronarea cu spini, Purtarea crucii , aceasta suprapusa peste o scena ceva mai veche – 1380/90 –Închinarea magilor). Este deosebit de interesanta ideea  enuntata de  V. Dragut referitor la scena Caderii manei:

Ne aflam în fata unei invocari directe, poate chiar a unui tablou votiv, pe care patriciatul sasesc din Medias a adresat-o divinitatii, spre statornica prosperitate. Episodul biblic a devenit un simplu pretext pentru rugaciunea colectiva a puternicilor de atunci ai orasului, vesmintele bogate si atitudinea conventionala, declarativa, de pietate fiind, în acest sens, concludente.

Alaturi de aceste scene principale,  apar si altele secundare,  în registrul inferior : Coborârea de pe cruce, Figura lui Zacharias sau pe intradosul arcadelor : Majestas domini, Încoronarea Mariei . Desi ansamblul a fost executat concomitent (mai putin unele scene din nava laterala de nord…?)..

Constructii ecleziastice provenite de la începutul secolului al XVI-lea –Pieta cu patru femei rugându-se în fata grupului – probabil o alegorie a Ecclesiei), din analiza picturilor reiese diversitatea de conceptie a autorilor. M ai mult, daca în colaterala de nord se poate recunoaste un stil liniar, o tratare grafica a scenelor,  autorul fiind un  cunoscator al stilului  gotic  internation al. Datarea se face cu  exactitate datorita inscriptiei de pe banda  ce separa registrele de pictura din nava centrala: “hoc opus…sub anno d(omini) m(illesimo) quadrigentisimo XX…hoc opus…”

Elemente pictate au fost descop erite si în sacristie. Desi nu este vorba de mari scene murale, ne oprim la ele deoarece releva anumite influente externe. Este vorba de o filactera cu un text religios în limba slavona, precum si monograma regelui Vladislav al II-lea, pictata pe peretii încaperii. Potrivit arhitectului H. Fabini, restauratorul monumentului, acestea pledeaza pentru o influenta  venita din Boemia, prin intermediul unor refugiati; ca argument suplimentar se prezinta analogia monogramei mentionate cu o reprezentare similara din sala verde a Hradului din Praga. O asemenea analogie ofera implicit si un pretios reper cronologic: 1490-1516, ani ce corespund domniei lui Vladislav al II- lea.

Din decorul arhitectural mai semnalam scuturile  pictate cu reprezentari figurative  sau heraldice, plasate la intersectia ogivelor boltilor navei centrale,  ale colateralei sudice  si ale  corului. R emarcam astfel în nave blazoanele lui Matei Corvin, ale familiei Báthory, stemele oraselor Sibiu si Medias, iar în cor o cheie de bolta pictata cu reprezentarea Mielului cu stindardul , încadrat de scuturi cu imaginea Mariei cu pruncul , precum si însemnele evanghelistilor. Aici,  de  jur împrejur, mai apar o serie de  imagini de sfinti, însotite de filactere cu inscriptii. În fine, mai trebuie mentionata existenta unui fragment de fresca, în exterior, pe o latura a corului bisericii, în partea de nord-est.

O piesa de valoare deosebita pentru pictura medievala din Transilvania este altarul poliptic al bisericii. Preciz am ca, în urma reformei luterane, în anul 1545, altarele si picturile din biserica mediesana au fost îndepartate sau repictate. În Transilvania, acolo unde a avut loc reforma religioasa, au disparut numeroase marturii ale creatiei artistice. Cu toate acestea, printre operele de pret pastrate se afla  si polipticul din Medias.

Restaurat în anii 1972-1973 si în 1982 (restaurator Gisela Richter – Brasov) altarul se prez inta într-o stare de conservare buna. În pozitie deschisa lasa sa se întrevada  scrinul central, unde în prezent se afla expusa o Rastignire sculptata, flancata de doua statui (Maria  si Ioan ) – sec. al XVIII- lea. Pe panouri , în interiorul a patru patrulobi se afla însemnele evanghelistilor.

Frumusetea  si implicit valoarea altarului rezida în panourile pictate, vizibile în poz itie în chisa. Apar astfel cele opt panouri reprezentând scene din Patimile lui Isus , datorate unui mester provenit din cercul de pictura de la biserica scotiana (Schottenstift) din Viena, activ la Medias pe la 1480-1490.

Pentru o asemenea datare si atribuire pledeaza atât peisajul reprez entând Viena în fundalul scenei Rastignirii cât si existenta în apropiere de Medias, la Biertan, a unui altar unde mai multe scene din viata Mariei au fost copiate dupa altarul bisericii vien eze. În nisa predelei s-au amplasat în 1984 patru sculpturi reprezentând pe cei patru evanghelisti (sculptor Kurtfritz Handel, stabilit în Germania).

Cea mai veche piesa din inventarul bisericii este o cristelnita turnata în bronz. Piciorul are o forma de trunchi de con arcuit, iar bazinul este o cupa adânca  si larga.  Cele doua piese sunt turnate separat, ambele  fiind acop erite cu reliefuri decorative si texte cu  caractere  gotice. Pe baza caracteristicilor stilistice si prin analogii, cristelnita este datata în ultimul sfert al secolului al XIV- lea.

O alta piesa reprezentativa este baldachinul amvonului plasat pe al treilea stâlp  al navei centrale. Are o forma de coroana dispusa pe trei register suprapuse. Decoratia este bogata: capete de heruvimi, masti, în geri înaripati, decor vegetal. Baldachinul este încoronat de re rezentarea arhanghelului Mihail în lupta cu balaurul .  Piesa este în întregime pictata si datata, autorii fiind semnati pe friza inferioara: sculptorul Sigismund Möss si pictorul Paul Demosch, ambii din Sibiu, 1679.

Orga se afla pe locul actual din 1732 când a fost amplificata de catre G. Wachsmann din Biertan; în forma ei anterioara dateaza din 1678, fiind construit de Johann Vest, mester de orgi din Sibiu.

Cu ocazia restaurarii monumentului, în peretii corului au fost încastrate cele opt pietre funerare pastrate pâna atunci în sacristie. Se afla aici piatra funerara a umanistului ardelean, Christian Schesäus (1535 -1585), autor al lucrarii Ruinae Pannonicae.

Lespedea are o  forma dreptunghiulara cu o bordura înalta ce contine  inscriptia  în limba latina. În interior, câmpul central este marginit de un decor  renascentist din frunze acant rasucite. În jumatatea superioara apare în relief un înger care sustine un blazon de forma mai complicata. Alaturi se afla lespedea funerara a Barbarei Theilesius, sotia episcopului luteran Georg Theilesius, opera a unui dintre cei mai de seama sculptori transilvaneni, Elias Nicolai. Piatra dreptunghiulara este împartita în doua registre; chenarul înclinat spre interior contine inscriptia, în parte distrusa. Mai important, registrul superior este dominat de efigia defunctei  cu  capul pe o perna cu  ciucuri  în  colturi.Figura este linistita, destinsa, mâinile sunt aduse la piept. Caseta inferioara este bogat decorata cu elemente simbolice renascentiste: capete de îngeri, fructe, craniul etc. De o buna factura artistica este si lespedea preotului G.M . (probabil Georg May, preot la Medias între anii 1628 – 1632), din pacate destul de deteriorata. Reprezentarea defunctului bine conturata, elementele renascentiste caracteristice operei lui Elias Nicolai, ar permite o apropiere de acesta.

În biserica se mai pastreaza un numar însemnat de piese de orfevrarie, covoare anatoliene , precum si predela unui altar disparut, dar databil în prima treime a seco lului al XVI- lea.

În ceea ce priveste istoricul monumentului mai sunt necesare unele precizari. În urma sapaturilor arheologice s-a emis ipotez a existentei în  acest loc a unei manastiri. S- a pornit de la existenta unei alte biserici în piateta din capatul sudic al strazii Zekesch (Mihai Viteazul), denumita în planul din 1750 “ vechea biserica evanghelica”. Facându-se apropieri de natura istorica cu situatia din Sighisoara,  s-a considerat ca manastirea din Medias ar fi apartinut dominicanilor care si-au construit biserica sub influenta cisterciana. Manastirea  si-ar fi încetat activitatea dupa invazia turceasca din 1438. Abia dupa aceasta data lacasul de cult a devenit biserica parohiala, ceea ce ar fi presupus noile lucrari de  amplificare. Din  pacate o asemenea ipoteza nu este  sustinuta de argumente documentare. Cert este ca în 1414 este mentionata pentru prima oara biserica parohiala, iar în anii 1423 si 1446 biserica Sf. Margareta.

De  acum înainte edificiul va avea un rol însemnat în istoria asezarii.În secolul urmator, al XVI-lea, va fi sediul mai multor sedinte ale Dietei Transilvaniei si va fi vizitata de principi: în 1576  Stefan Báthory  i-a primit aici pe solii polonezi care  i-au vestit alegerea  sa ca rege al Poloniei. 

Lista asezarilor sasesti cu biserici fortificate dinTransilvania

1. Alma Vii (germ.: Almen, magh.: Szászalmád) este o localitate în judetului Sibiu, Transilvania, Romania. Anul primei atestari scrise este 1289 în actul „Herritus de Alma

sacerdotes“.

2. Bazna (germ.: Baaßen, magh.: Bázna) este o comuna în judetul Sibiu, Transilvania, Romania. Localitatea Bazna a fost atestata documentar în 18 februarie 1302, printr-un act în care consiliul unei manastiri din Oradea adevereste ca un comite sas a donat localitatea denumita Bazna bisericii catolice din Alba Iulia.

3. Bagaciu (în în germana Bogeschdorf), în maghiara Szászbogács) este o comuna în Judetul Mures. Comuna este alcatuita din satele Bagaciu si Deleni. Satul Bagaciu este atestat documentar în anul 1351 cu numele Bogesdorf.

4. Biertan (germ. Birthälm, magh. Berethalom) este o comuna din judetul Sibiu, Transilvania, Romania. Este situata la ca. 80 de km. de Sibiu. A fost atestata documentar pentru prima data în anul 1224.

5. Boian

6. Brateiu

7. Bradeni

8. Calnic (în germana Kelling, în maghiara Kálnok) este o localitate în judetul Alba. Numele sasesc al localitatii este Kelling si vine de la primii stapani, familia nobililor cu acelasi nume. La fel ca si alte familii de sasi, acestia au devenit probabil din greavi niste adevarati comiti. Greavii de Calnic sunt mentionati înca din 1267, 1269 si 1309. Unul dintre ei, pe numele sau Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Calnic si îl folosea drept locuinta.

9. Cincsor (germ. Kleinschenk).

10. Cincu este o localitate în judetul Brasov.

11. Cisnadie (germ. Heltau, magh. Nagydisznód) este un oras din judetul Sibiu, situat la 10 km nord de Sibiu. Orasul Cisnadie este atestat documentar din anul 1204.

12. Cisnadioara este o localitate în judetul Sibiu.

13. Cloasterf este o localitate în judetul Mures.

14. Codlea

15. Cristian

16. Cristian este o localitate în judetul Sibiu.

17. Dealu Frumos

18. Drauseni este o localitate în judetul Brasov.

19. Felmer este o localitate în judetul Brasov.

20. Harman (în germana Honigberg, în maghiara Szászharmány) este o localitate în judetul Brasov. Întemeierea si popularea localitatii cu oaspeti germani, atribuita initiativei ordinului cavalerilor teutoni, poate fi fixata cu aproximatie între anii 1213-1225. Cea mai timpurie evocare documentara a asezarii dateaza din 21 martie 1240, atunci cand regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1279) doneaza biserica din Harman (Mons Mellis), “cu toate veniturile [si] drepturile” ce tin de ea, capitului manastirii Cîteaux, din Burgundia, pentru folosul obstesc al capitului întregului ordin cistercian.

21. Homorod este o localitate în judetul Brasov.

22. Hosman este o localitate în judetul Sibiu.

23. Prejmer (în germana Tartlau, în maghiara Prázsmár) este o localitate în judetul Brasov, Transilvania, Romania. Originea slava a numelui romanesc si maghiar al localitatii permite ipoteza ca localitatea actuala a fost precedata de o asezare mai veche de origine slava. Cert este doar faptul ca prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1240, atunci cand regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270) cedeaza biserica din Prejmer “cu toate veniturile [si] drepturile” sale capitlului manastirii Cîteaux, în Burgundia, abatia-mama a Ordinului cistercian, pentru folosul obstesc al întregului ordin.

24. Medias (germ. Mediasch, magh. Medgyes) este al doilea oras ca marime din judetul Sibiu, Transilvania, Romania. Are o populatie de 55.203 locuitori (martie 2002). În secolul al XII-lea si al XIII-lea regii Ungariei au asezat în zona Mediasului colonisti germani, cunoscuti sub numele de sasi. În anul 1318 sasii din Medias si cei din Seica Mare au fost scutiti de obligatia de a participa la oastea regala, obtinand totodata si unele privilegii fiscale. La 1402 regele Sigismund de Luxemburg a eliberat scaunele Medias si Seica de sub jurisdictia comitelui secuilor.

25. Miercurea Sibiului (germ. Reußpermarkt, magh. Szerdahely) este o localitate în judetul Sibiu.

26. Mosna este o localitate în judetul Sibiu.

27. Netus

28. Seica Mica este o localitate în judetul Sibiu.

29. Tapu

30. Valea Viilor este o localitate în judetul Sibiu.

31. Valchid

32. Velt

33. Viscri este o localitate în judetul Brasov. Deutschweisskirch (germ.) – asezare din podisul Transilvaniei, din apropiere de Sighisoara, colonizata de sasi. În prezent se regaseste o frumoasa biserica evanghelica, fortificata, în stilul bisericilor sasesti fortificate din Transilvania.

Lista este incompleta, vedeti si pe www.ro.wikipedia.org

Urmatoarele biserici fortificate (6 sasesti si una secuiasca) au fost incluse pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial:

  • Biertan (Birthälm)
  • Calnic (Kelling)
  • Darjiu (Székelyderzs)
  • Prejmer (Tartlau)
  • Saschiz (Keisd)
  • Valea Viilor (Wurmloch)
  • Viscri (Deutschweisskirch)

Piata Mare

PIATA MARE

I

 Cronicarul mediesean Johann Hutter descria asezarea din sec.al XII-lea :

“Candva acest tinut a fost o salbaticie ingrozitoare-chiar orasul nu se putea zari din nici o parte[ci] doar din imediata lui vecinatate…pentru ca a fost un tinut atat de salbatic pe ambele maluri ale Tarnavei in aval, incat oamenii sa-u temut, in vreme de restriste, nu atat de dusmani…ci mai mult au trebuit sa se teama de animalele salbatice.Asa ca si strazile laterale au fost mlastinoase…ca sa nu mai vorbim de unde-si trage numele “Ulita noroioasa”; deoarece oamenii au avut adesea mare truda cu vitele care se tarau in noroaieleurate care erau acolo unde este acum piata.-Piata a fost atunci pe Teches.”

Karl G.Romer si Paul Niedermaier , pornind, primul, de la informatiile cuprinse in cronica lui Hutter si, al doilea, pe baza formei parcelarii gospodariilor, au stabilit ca cel mai vechi nucleu al asezarii se gasea pe Zeckesch (actuala strada Mihai Viteazul), datorita cotei sale ceva mai ridicate, ferita de inundatii si lipsita de mlastini. Cea mai plauzibila ipoteza a evolutiei urbanistice ii apartine lui Niedermaier, care afirma ca la inceputul sec.al XIII-lea existau gospodarii  izolate pe Zeckesch (Mihai Viteazul), str.Lunga (Petru Rares) si str.Bisericii. Acestui prim nucleu ii apartinea cimitirul care a fost descoperit pe locul unde se afla astazi biserica Sf.margareta. Niedermaier identifica 11 etape de dezvoltare urbanistica pana in sec. al XVI-lea, demn de retinut fiind faptul ca primii “oaspeti” (hospites) germani s-au asezat intr-o zona distincta, cu aproximatie in S-E Pietei Mari.In a doua jumatate a sec.al XIII-lea, langa nucleul initial de pe Zeckesch, a luat nastere o a doua asezare de hospites. Acestia cu timpul s-au contopit cu grupul primelor gospodarii cu care se invecina direct, ridicate la mijlocul sec.al XIII-lea la intersectia strazilor Petru Rares, Gh.Doja si Bisericii. Pana in sec.al XVI-lea, parcelarile succesive si conturarea unor noi strazi au condus la unificarea nucleelor initiale, structura urbanistica intra muros fiind, in linii mari, definitivata.

Prima casa de piatra este atestata in oras in anul 1475, cand regele Matei Corvin a poruncit nobililor Sigismund si Mihail din Blajel sa reconstruiasca in trei ani casa lor de piatra (“domum lapideam”) din medias. Pe la 1541 in oras existau circa 57 de cladiri zidite, care aveau acoperisuri din paie sau din sindrila. In jurul anului 1600, mediasul avea cel mai mare procent inregistrat in orasele ardelene, al caselor zidite, din numarul total al cladirilor.

Dezvoltarea orasului, conturarea cetatii si aparitia primelor case la sudul zidurilor castelului dau pondere noii zone care se contureaza pe locul actualei piete “Regele Ferdinand I”.

II

La 13 iulie 1508 este atestat targul anual (Privilegiul de iarmaroc anual (nundinae) indica ziua in care urma sa se tina iarmarocul, cu care ocazie comertul se desfasura liber, fara a fi supus ingradirilor jurisdictiei orasenesti. Mediasul obtine pentru prima oara dreptul de targ in anul 1498, de sarbatoarea Sf.Stefan.Un al doilea iarmaroc se tinea de ziua Sfintei Fecioare Margareta si este mentionat in anul 1503 si 1508-cel din 1503 a avut loc probabil pe Zeckescj) de la poalele castelului, unde deja au aparut primele grupuri de case care jaloneaza piata. Macheta care incearca sa reproduca aspectul orasului in anul 1699 ( aflata la muzeul municipal) si planul intocmit in 1705 de Visconti confirma existenta pietei, care va deveni “Grosser Marktplatz”. Pana la inceputul sec. al XX-lea piata era traversata de paraul Mosna, care parcurgea str.Spitalului, antrena roata unei mori de apa aflata intre actualul cinematograf si casa Schuller (str.Morisca), traversa piata si se bigurca spre str.Petofi Sandor (fosta Cooperatorilor,fosta ulita greavilor) si Stephan Ludwig Roth (fosta Tabacarilor, fosta Kothgasse-Ulita Noroioasa). Cu ocazia lucrarilor de canalizare efectuate in 1912 s-au descoperit, la cativa metri adancime, elemente de lemn ale podetelor care traversau paraul si vestigii ale morii de apa…

Istoria paraului este destul de interesanta.In 1315, din paraul Mosna a fost captata apa prin canalul Morii, in lungul str.I.Gh.Duca (Schmiedgasse-ulita fierarilor) si, dupa ce traversa actuala piata, parcurgea strada Petofi Sandor (fosta Tabacarilor, fosta Kothgasse) si se varsa in Tarnava Mare.In anul 1699, breasla tabacarilor a deviat o parte a apei pe o noua albie, care strabatea strada Stephan Ludwig Roth (fosta Tabacarilor, fosta Kothgasse).Atat piata, cat si cele doua ulite erauin acea perioada cu cel putin un metru sub nivelul actual. Canalul Morii si paraul Tabacarilor antrenau toate reziduurile menajere si deseurile rezultate din activitatile mestesugaresti, infestand aerul cu mirosuri greu suportabile si fiind o pepiniera de sobolani. In 1816-1818 a fost facuta o prima incercare de asanare a pietei, prin regularizarea albiilor si construirea unor podete. In 1870, canalul era din nou insalubru, murdar,mirositor si plin de matasea broastei. Pentru a rezolva problema, malurile sale au fost prevazute cu amenajari din lemn si au fost plantate randuri de salcami, dar Kothgasse a ramas la fel de respingatoare. Abia in 1912, introducerea canalizarii a rezolvat problema.

III

“In septembrie 1661, calatorul turc Evila Celebi viziteaza mediasul, insotind pe vizirul Kose-Ali, iar memoriile scrise cu acest prilej sunt un amestec greu de decantat de fabulatii si adevar (era un obicei destul de raspandit in lumea orientala, ca si in lumea Egiptului antic, de a relata evenimente istorice sau descrieri geografice, mult, prea mult, supradimensionat.De exemplu, intre Ramses al II-lea si regele hitit Muwatalli are loc, in anul 1286 i.Hr., o batalie terminata indecis.Ramses descrie apogeul luptei in modul urmator : “ desi eram singur…eu m-am napustit asupra lor! Erau de toate o mie de care de lupta..i-am doborat, i-am ucis pe loc…”.In fine, a ucis de unul singur zeci de mii de hititi…in realitate scapand cu viata printr-un noroc orb.Evila Celebi nu este departe in relatarile lui, de modul de a povesti al lui Ramses).De pilda, la pg.583 din “Calatori straini despre Tarile Romane”, Celebi afirma ca Mediasul “Nu are targ si nici bazar”. Peste 15-20 de randuri, scrie : “Targul si bazarul sunt construite foarte frumos si dupa regula. Sau : “cand oastea islamica a sosit acolo, in cinstea craiului s-au tras o mie de salve de tun, de s-au cutremurat cerul si pamantul”.Oare? “Orasul e mare….si are, in total zece mii de palate trainice si case acoperite cu olane de diferite culori si cu sindrila”. Deci, reveneau cam 5 (cinci) palate sau case acoperite cu olane  de fiecare locuitor.” A doua zi, Hussein aga….l-a condus pe crai cu alai in palatul sau din cetate si atunci cei din cetate au slobozit deodata cinci sute de tunuri, incat s-a cutremurat pamantul.cetatea a ramas in foc ca pasarea salamandra”.Etc., etc..Ceea ce pare verosimil, este descrierea Pietii mari. “In mijlocul orasului se afla un maidan larg.Acolo se afla stalpii de executie si o spanzuratoare, incat , fereasca Alah!, il prinde groaza pe omul care vede cum ii schingiuiesc pe unguri pe locul acesta nenorocit.Incercand sa fure careva calul unui gaziu dintre trupele rumeliote din oastea islamica, pe cand era priponit, acesta fusese ranit.Ungurul vinovat de aceasta a fost supus atator schingiuiri cum n-am vazut nici in Persia, in Daghestan sau in Arabia.Vazand aceasta pilda, ostasii nostri au ramas inmarmuriti.

In targ si in bazarul orasului, lumea facea vanzari si cumparari.”, “Are o piata asa de ordonata, ca nu se poate descrie.Si aici, negotul il fac fetele si femeile.Se gasesc marfuri pretioase din toate tarile,…De aceea, toti locuitorii de aici sunt negustori si oameni de afaceri foarte bogati”

Asa vedea Evila Celebi Piata mare din Medias in anul 1661.

Absenta cailor de acces pietruite in Piata Mare si prezenta mlastinilor au creat situatii comice la inceputurile vietii mondene din medias.Doamnele si domnisoarele, proaspat spalate si dichisite, erau transportate la sindrofii in niste ciubere-dulap (pentru cei care nu cunosc termenul, butoaie ceva mai mari), ridicate de catre doi slujitori (lectica romana nu-si gasea justificarea, pentru o simpla traversare a pietei).

Piata devine locul unde se desfasoara evenimentele publice: aici au loc executiile, pedepsele corporale, dar si festivitati de primire a inaltilor oaspeti si activitati comerciale, in pravaliile de la parterul caselor sau in cadrul targurilor (in 1424, Mediasul avea dreptul de a organiza doua targuri anuale-pe Zeckesch, apoi cel mentionat, din 1507, in Piata mare, iar cu timpul, targuri saptamanale).

In partea de nord-est a pietii a existat, pana in 1875, o hala de comert, unde breslele isi vindeau produsele, iar in fata ei, stalpul infamiei.legenda , sau poate mai mult decat legenda, spune ca aceasta hala a fost construita in 1770 de primarul orasului, Hann von Hannenheim, pentru a-si impiedica fata sa cocheteze de la fereastra cu fiul unei familii nobile rivale, Daniel Conrad von Heydendorff.Domnul George Togan afirma, in “Medias-Istorie romantata”, ca exista o inscriptie care confirma acest fapt. Nu este imposibil, dar personal ma indoiesc, din doua motive : desigur ca ridicarea halei a fost dictata de argumente comerciale, iar in al doilea rand, in societatea medievala germana, polemici de asemenea anvergura nu-si aveau locul. Membrii familiei Conrad von Heydendorff, Hann von Hannenheim, Krauss von Ehrenfeld, von Straussenurg,Bedeus von Scharberg, von Biedersfeld, von Kiertschberg, von Sachsenheim s.a., aveau o cultura si o educatie care nu le permitea  sa foloseasca banul public pentru a impiedica doi copii sa-si trimita bezele de la ferestre.Dar, cum am mai spus…nimic nu este imposibil!…Ma surprinde doar prezenta haleiin planurile Peter Varadino-1699, sau Konrad von Weiss-1736, sau ale capitanului Theumern-1750. este foarte probabil ca hala a fost zidita inainte de 1600.Caracteristicile stilistice, modificate partial in sec.al XVIII-lea (probabil la ele se refera “construirea” din 1770), permit sa se presupuna ca a fost construita dupa 1530.

IV

“Pe masura ce societatea medieseana se stratifica, cresteau exigentele estetice si cele legate de confortul locative al negustorilor si mestesugarilor imbogatiti. Casele din timpul Renasterii nu mai aveau nevoie de fortificatii, proprietarii lor etaland bunastarea  prin construirea unor fatade atragatoare.Fatadele  se desfasoara pe orizontala, de regula cu un etaj, cu ferestre decorate cu elemente ornamentale.

Constructiile urbane din oras care s-au realizat in perioada Renasterii au trebuit sa faca fata unor conditii restrictive. Modul de compunere a planurilor si fatadelor a fost subirdonat formelor preexistente, cu parcele inguste si adanci ale orasului medieval.Majoritatea  caselor din piata au fost construite in a doua jumatate a sec. alXVI-lea, in stilul Renasterii Transilvane. La inceput, elementele de arhitectura preluate din renasterea italiana au fost elemente de decor (portaluri, rame de usi si de ferestre, console etc.), pe care mesterii locali le-au integrat fondului artistic traditional. Datele caracteristice Renasterii se intalnesc deci numai in elementele de detaliu ale planurilor si incaperilor-rame de usi, bolti semicilindrice sau de intersectii-si mai ales in arhitectura fatadelor cu portaluri si ancadramente specifice de ferestre.  Degradarile inevitabile produse de trecerea anilor sau de asedii- cel din 1705 al curutilor a fost cel mai devastator, sau necesitatea de a le adapta unor noi cerinte, au impus restructurari si reparatii care s-au facut in stilul neoclasic si Empire (stilul Empire, asociat domniei lui napoleon, acopera ultimii ani ai sec.al XVIII-lea si primii ani ai sec.al XIX-lea.Stilul reinstaureaza suprematia antichitatilor romane si a Renasterii : coloane, cariatide, ghirlande, lire, stele etc.).Toate fatadele din Piata Mare sunt declarate monumente istorice si protejate in consecinta.

Ancadramentele de la ferestrele demnitarilor locali cuprindeau intreaga fereastra.Clasele inferioare aveau dreptul sa-si incadreze doar partea superioara sau pervazul ferestrei.

In marea majoritate, gangurile de acces din Piata mare sunt boltite,semicilindric, cele de pe laturile de nord si est ale pietei (primele construite in piata), sau in cruce, cu penetratii, pe laturile de vest si sud. Casele din noul centru civic aveau, cel putin in faza de inceput a existentei lor, un dublu rol : de locuinta, la etaj si de atelier sau pravalie, la parter. Din gang se deschidea o intrare in incaperile parterului, in fata careia tragea caruta pentru marfa.Calfele si ucenicii locuiau si munceau numai la parter, de unde supravegheau, prin ferestre deschise in gang, intrarea in curte. Atelierele mestesugaresti de la parter au devenit cu timpul locuinte, astfel incat aspectul si rolul gangurilor a fost modificat. Intrarea in noile magazine se facea direct din strada, iar pentru locatari s-au infiintat intrari din curti.

Cea mai celebra casa din aceasta categorie este Casa Schuller, celebra prin istoria ei, prin stilul constructiei, prin exceptionala restaurare coordonata de dl.arh.dr.Hermann Fabini. Casa, situata in Piata Regele Ferdinand I la nr.25, a fost atestata documentar in anul 1588, cu ocazia intrunirii dietei din acel an la Medias, sub patronajul principelui Sigismund Bathori.”

Sursa : Stefan Ionescu.”Monumente medievale.Medias”. Tiparit Honterus Sibiu 

Cu Vasile cateva minute…

  

“Dragostea si Vantul” (Glose la Memoriile lui Valeriu Anania) este titlul volumului al carui autor este prof. univ. dr. Aurel Sasu si a carui lansare a avut loc ieri, 18 martie, începand cu ora 13.00 în Sala “Nicolae Ivan” a Facultatii de Teologie Ortodoxa Cluj-Napoca.

Printre cei prezenti ne-am aflat si noi : Vasile Leb in calitatea pe care o are, eu pentru fotografii, ziar si ocazia de mai povesti cate ceva cu Vasile…Am parcurs impreuna ultimele informatii legate de :  “ce mai stii de colegii nostri?”, am stabilit sa ne revedem curand.

Alte fotografii puteti vedea aici : www.cluj-am.ro

Pe curand!

Remember -II

  

Bran – Din negurile vremii

In secolul X-XII , pe pamantul Transilvaniei, poporul roman isi organizeaza primele formatiuni prefeudale, cnezatele si voievodatele.

Bogatiile Transilvaniei precum si interesele politice si strategice ale feudalitatii vecine, maghiare, duc la cucerirea acestei regiuni romanesti in urma unor lupte acerbe incepute inainte de anul 1000 si desfasurate pana in secolul al XIII-lea.Pentru consolidarea acestei stapaniri, regii Ungariei vor intreprinde insemnate colonizari si constructii de cetati la granita de sud si est, de-a lungul Carpatilor.

Spre sfarsitul secolului al XIV-lea, datorita atat pericolului turcesc cat si a consolidarii statului romanesc la sud de Carpati, Ludovic I de Anjou (1342-1382), regele Ungariei, dispune ridicarea cetatilor de la Talmaciu (1370) si Bran (1377), care impreuna cu cetatea Severinului vor constitui cordonul de aparare a hotarului de sud-est al regalitatii maghiare.

Din documentele vremii, reiese ca intentia de a construi o cetate in pasul Bran exista inca din 1364, fortificarea lui impunandu-se ca o necesitate de ordin militar si economic, deoarece trecatoarea Bran putea deveni o importanta cale de invazie peste Carpati, fiind totodata unul dintre cele mai importante drumuri comerciale care legau Transilvania de Tara Romaneasca.

Actul emis la 19 noiembrie 1377 de catre Ludovic de Anjou, acorda brasovenilor dreptul de a ridica la Bran “cu propriile lor ostenelisi cheltuieli” o cetate de piatra. Li se intareau unele privilegii asupra celor 13 targuri din Tara Barsei, se acorda dreptul de folosinta a “campului numit Turches”, obtineau reducerea impozitului regal si fagaduiala mutarii vamii de la Rucar la Bran.

Cetatea a fost inaltata pe o stanca, in locul cel mai ingust dintre Magura si Dealul Cetatii, strajuita de Bucegi la rasarit si de Piatra Craiului la apus, pozitia ei deschizand o larga perspectiva spre valea si dealurile Moeciului, cat si spre Tara Barsei, dupa cum frumos avea sa descrie Principesa Ileana mult mai tarziu : “Satul Bran este situat in valea ingusta a raului Turcu. Acolo unde raul face o curba se afla un promontoriu stancos, iar pe acest promontoriu Cavalerii Teutoni au construit in secolul al XII-lea un castel care sa apere platoul cel inalt si fertil, Tara Barsei, impotriva invadatorilor dinspre est. Ei au facut castelul de la Bran din piatra si caramida si l-au proiectat in functie de forma stancii pe care se sprijina. Intrucat castelul nu a fost construit in primul rand pentru a fi confortabil, ci pentru aparare, camerelor nu li s-a acordat prea multa atentie in privinta formei. Acestea sunt plasate in functie de stanca, asa incat serpuiesc in jos si in sus la niveluri diferite, legate prin trepte, prin coridoare lungi, prin arcuri si balcoane, si deseori prin scari neregulate, unele construite chiar in ziduri. Intr-o parte a castelului se afla un zid gros care imprejmuieste o curte interioara in care mama a plantat o gradinita minunata, peste care nimeresti pe neasteptate. Turnurile sunt construite acolo unde chiar stanca este mai inalta si privelistile sunt splendide. Pe de o parte se vede Tara Barsei, cu drumul lui lung si prafuit care duce spre Brasov, si, departe de tot, spre orizont, se profileaza Carpatii Orientali. Imi placea sa stau la una  din ferestrele din turn, privind norii de praf de pe sosea ce anuntau apropierea vreunui oaspete asteptat la castel si ma simteam ca sora Anne din povestea lui Barba Albastra cand ii vedea venind pe fratii ei.”

Situate pe hotar, satele din jurul cetatii, Sohodol, Poarta, Predeal, Simon, Moieciu de Jos, Moeciu de Sus, Sirnea, Fundata, Pestera si Magura se bucurau de oarecare libertati, intrucat locuitorii lor aveau rolul de a pazi granita.

Odata construita, cetatea Bran, devine proprietatea coroanei regale maghiare, care-si rezerva dreptul de numire si destituire a judetului, a comitelui si a castelanului cetatii.

La sfarsitul secolului al XIV-lea, primejdia otomana ameninta tot mai mult popoarele de la nordul Dunarii astfel incat are loc o apropiere intre Tara Romaneasca si regatul feudal maghiar in scopul unor actiuni comune antiotomane. In primavara anului 1395 se incheie la Brasov un tratat de alianta intre Mircea cel Batran si Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, ce consemneaza obligatiile celor doua tari in cazul unei invazii turcesti si recunoaste domnului Tarii Romanesti dreptul de proprietate a tinuturilor de peste Carpati : Severinul, Almasul si Fagarasul. Pe langa acestea el primea si cetatea Branului. Un document emis la Sibiu in anul 1412, atesta stapanirea Tarii Romanesti asupra cetatii, fapt ce determina mutarea vamii de la Bran la Brasov.

In calitate de stapanitor al uneia dintre cele mai importante “porti” a Transilvaniei, Mircea cel Batran reinoieste in 1413 prin hrisovul dat la 6 august (in slavona) si la 25 august (in latina), privilegiile comerciale ale brasovenilor legate de comertul cu Tara Romaneasca, lucru ce va revigora legaturile comerciale intre cele doua tari.

Dupa moartea lui Mircea cel Batran (1418), Branul continua sa se afle in posesia domnilor munteni Mihail (1419), Dan al II-lea (1422) si Radu Praznaglava (1424). In 1421 turcii patrund prin pasul Bran in Tara Barsei pustiind Brasovul si imprejurimile, lucru care impreuna cu desele schimbari de domnie din Tara Romaneasca, il determina pe Sigismund de Luxemburg sa treaca cetatea sub autoritatea voievodului Transilvaniei, insarcinat cu paza hotarelor.

Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei incepand cu 1441, infrange sub zidurile cetatii Bran (1442) , o puternica armata otomana, victorie care prefateaza marile batalii de la Varna (1444) si Belgrad (1456) unde stralucitul conducator de osti, care reusise sa formeze o coalitie antiotomana cu participarea Tarii Romanesti si a Moldovei, se afirma ca simbol al dorintei de neatarnare a popoarelor din sud-estul Europei.

In 1448, Iancu de Hunedoara il numeste pe nobilul roman din Banat, Nicolae Bizere, castelan al Branului. Castelanii aveau functia de comandant militar al garnizoanei, indeplineau atributii administrative si jurisdictionale asupra cetatii si intregului domeniu apartinator, avand totodata si o functie fiscala, incasand diverse taxe in numele visteriei regale.

Devenit cel mai insemnat centru economic din sud- estul Transilvaniei, Brasovul, pentru care stapanirea asupra Branului ar fi insemnat atat incasarea taxei vamale cat si stapanirea satelor domeniului, profita de secatuirea visteriei regale si slabirea puterii centrale de la sfarsitul secolului al XV-lea, si obtine la 1 ianuarie 1498 de la Vladislav al II-lea Jgello dreptul de stapanire a cetatii  pe un termen de 10 ani, in 1508 se obtine prelungirea zalogirii in schimbul a inca 2000 de florini.

In 1513 Vladislav al II-lea emite actul prin care scoate cetatea Branului cu toate domeniile si veniturile sale de sub jurisdictia voievozilor Transilvaniei, dandu-le Brasovului “spre administrare si pastrare” pe timp de 25 de ani, cu conditia ca locuitorii orasului sa apere cetatea si sa intretina iscoadele din Turcia.

Dupa prabusirea regatului maghiar, in urma infrangerii de la Mohacs (1526), Brasovul care urmarea sa domine viata politica a Transilvaniei, intervine in luptele pentru tron, lucru ce va avea reprcursiuni in exercitarea dreptului de posesie asupra cetatii si domeniului Branului.

In 1595, dupa lupta de la Calugareni, principele Transilvaniei Sigismund Bathory venind in ajutorul lui Mihai Viteazul, viitorul domn al celor trei tari romanesti, isi aseaza tabara la Bran.

Intre 1610-1612 Branul este obiect de disputa intre Gabriel Bathory, principe al Transilvaniei si Radu Serban, domn al Tarii Romanesti. Gabriel Bethlen, urmasul lui Gabriel Bathory impune tratative in legatura cu stapanirea cetatii  si domeniului , in urma carora Brasovul pierde controlul militar. In 1651, prin contractul de vanzare-cumparare incheiat cu principele Gheorghe Rakoczi al II-lea, Brasovul devine proprietar de drept al cetatii si domeniului Bran.

La sfarsitul secolului al XVII-lea, ca urmare a victoriilor armate ale imperiului austriac asupra turcilor, principatul Transilvaniei este inglobat in imperiul austriac. In conditiile stapanirii habsburgice, prin infiintarea regimentelor graniceresti insarcinate cu paza frontierei, se renunta la vechiul sistem de aparare a hotarelor cu forturi si cetati. Astfel Branul incepe sa-si piarda rolul militar. Cu toate aceste schimbari, datorate evolutiei tehnicii militare si a reorganizarii impuse de regimul austriac, cetatea va mai avea un cuvant de spus in cadrul evenimentelor politice ale secolului al XVIII-lea. In timpul rascoalei curutilor , miscare antihabsburgica (1703-1709) condusa de Francisc Rakoczi al II-lea, cetatea Bran rezista atacurilor rasculatilor (29 mai 1704). In seria razboielor ruso-austro-turce, din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, pasul Bran va fi parcurs de catre armatele austriece si turcesti, in preajma cetatii avand loc o serie de lupte (1788-1790).

La inceputul secolului l XVII-lea oficiul Branului era administrat, pe de o parte de un tricesimator cameral, iar pe de alta parte de un controlor numit de magistratul orasului. In a doua jumatate a secolului (1759) se mentioneaza reconstructia oficiului tricesimal la Bran. Noul oficiu va adaposti birourile vamale si locuintele functionarilor pana in 1836, cand vama se va muta la Bran, mai la sud, la Giuvala (Pajura), lucru care marcheaza si pierderea functiei economice a cetatii, dupa ce, cu mult inainte, incepuse a si-o pierde pe cea militara.

Dupa inabusirea miscarii revolutionare de la 1821 din Tara Romaneasca condusa de Tudor Vladimirescu, o parte din rasculati se refugiaza in satele Branului. In timpul revolutiei de la 1848, “colibasii” (cei care traiesc in colibe) se revolta si reusesc sa controleze o parte a granitei, patrunzand in cetate si alungandu-l pe castelan. Semnalul revoltei a fost dat de adunarea populara din satul Simon, din 9 octombrie 1848. In 1849, odata cu trecerea armatelor tariste prin pasul Bran, revolta colibasilor este infranta.

La mijlocul secolului al XIX-lea, desfiintarea iobagiei (a domeniului feudal), va insemna pentru Bran si pierderea celei de a treia functii, accea de stapan feudal. Cetatea , ramasa in proprietatea Brasovului pana in 1920, a devenit sediul Administratiei padurilor. Intre 1883 si 1886 cetatea va fi restaurata, eveniment consemnat in inscriptia de pe un zid al curtii interioare.

La 1 decembrie 1920 Brasovul doneaza cetatea Bran Reginei Maria a Romaniei : “Noi consiliul orasenesc al orasului Brasov- ma decis unanim in sedinta festiva de azi sa daruim Majestatii Sale Reginei Maria a Romaniei mari stravechiul castel al Branului atat de bogat in amintiri istorice”. Castelul capata astfel  functie rezidentiala. El va fi restaurat , dupa cum rostesc inscriptiile de pe latura de sud a curtii interioare : “Acest vechi castel adormit in parasire donat de orasul Brasov in 1920 Majestatii sale Regina Maria a romanilor a fost adus la viata si impodobit cu sfaturile artistice ale arhitectului Curtii Regale, carol Liman (†1929) intru amintireafauririi unitatii nationale a tuturor romanilor”.

Credincioasa regina Maria, va amenaja la Bran o capela, pictata in 1927 de Arthur Verona, loc in care principesa Ileana (in toamna anului 1940), va depune caseta cu inima reginei, adusa de la Capela “Stela Maria” din Balcic, iar in mai 1941 ramasitele pamantesti ale printului Mircea.

Regina Maria a lasat ca mostenire in 1938 Castelul Bran, principesei Ileana, copilul ei favorit care locuia in Castelul Sonnberg (Austria) cu sotul ei Anton de Habsburg. Principesa va veni in tara dupa abdicarea regelui Carol al II-lea in septembrie 1940, si se va stabili la Bran unde se dedica trup si suflet ajutorarii saracilor. In perioada celui de-al doilea razboi mondial, Ileana va activa ca infirmiera. Ea infiinteaza langa Bran un spiatl, destinat ingrijirii ranitilor, pe care il numeste “Spitalul Inima Reginei”.

Dupa abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, principesa Ileana , paraseste Romania impreuna cu sotul si copiii ei, lasand Castelul in custodia statului roman. In perioada comunista ce va urma, Branul devine muzeu de istorie si arta medievala, menire ce o indeplineste si in prezent.

Text reprodus integral din : “Bran-Simfonia Culorilor (Unique Places Of Romania)”, Editia a doua, George Avanu

Bibliografie :

[Cetatea Bran/editura Meridiane Bucuresti 1968- Titus Hasdeu

Traiesc din nou/editura Humanitas Bucuresti 2005- Ileana Principesa de Romania

Foto/Biblioteca Nationala Colectii Speciale Bucuresti

Foto/Romania/Leipzig 1933- Kurt Hielscher] 

Salutari de primavara!

Anul acesta n-am mai dorit sa petrecem zilele de carnaval aici (de pe 3 pana pe 9 martie) si dat fiind ca Alina a mers intr-o tabara de schi la Oberstdorf, ne-am bucurat sa avem si noi 4 zile singuri, dar aproape de Alina. Asa ca ne-am dus si noi la Oberstdorf  la schiat (mai mult Corina) ca pistele de pe acolo erau “sub nivelul meu intelectual” a se citi ca m-am cam temut sa le cobor, asa ca dupa cateva ture usoare, m-am intepenit pe cate o terasa insorita cu un “Jägertee” sub nas.
Am pus si cateva poze ale zonei si mai ales ale defileului Breitachklamm, aproape de hotelul unde am stat, lungimea defileului fiind de vreo 2,5 Km, foarte fain, natura si salbaticie pura.
V-am pupat si sa ne vedem sanatosi, Dorin
        

Stephan Ludwig Roth

  

“Stephan Ludwig Roth (1796-1849), fiul directorului liceului din Medias, Gottlieb Roth, a vazut lumina zilei la 24 noiembrie 1796, in casuta din incinta Castelului din Medias, alipita Turnului Funarilor. Dupa terminarea liceului, Ludwig studiaza teologia la Tubingen, urmand suplimentar cursuri de fizica, chimie, matematica, psihologie si pedagogie. La 4 iulie 1820, obtine titlul de doctor al Universitatii din Tubingen, sustinand teza , revolutionara pentru vremea accea, “Esenta statului” .

Roth refuza demnitati academice si se intoarce in orasul natal,pentru ca, spune el, “cunostintele dobandite ar putea fi folosite in patria scumpa, prin infiintarea de scoli satestii si prin imbunatatirea invatamantului” In anul 1831 este numit director al liceului din medias, functie din care va fi destituit in 1834, conceptiile sale pedagogice avand o arie si o profunzime care depaseau cu mult posibilitatile de asimilare ale colegiului profesoral si ale autoritatilor locale.(Roth a fost cel mai apreciat elev al pedagogului Johann heinrich Pestalozzi (1746-1827).In 1834 candideaza si obtine postul de preot la Nemsa.

Activitatea publicistica a lui Roth este foarte diversa si abordeaza teme economice, sociale, culturale, financiare, lingvistice s.a. Roth a fost structural un luptator pentru echitate sociala si nationala, sustinand cauza recunoasterii drepturilor natiunii romane.

Dupa moartea sotiei sale in ziua de 6 ianuarie 1848, pe umerii sai ramane grija celor cinci copii, din care unul de trei saptamani. Nu este insa un om infrant. In preajma revolutiei din 1848, formuleaza un postulat care propune :

“1.Natiunea romana sa-si aleaga pentru dieta, ca a patra natiune, reprezentantii sai, dupa propria dorinta, fara a suferi constrangeri din partea celorlalte trei natiuni.

2.In comunele curat romanesti se va delibera, se va scrie si se va purta corespondenta cu autoritatile locale in limba romana, sin u in limba maghiara sau germana.

3.Clerului roman sa I se permita, pana la sesiunea dietei, compusa din patru natiuni-pe pamantul regesc- o parte din zeciuiala.

4.Scolile romanilor sa se bucure de aceleasi drepturi cu scolile ungurilor, secuilor si sasilor”.

Ia parte la adunarea de pe Campia Libertatii de la Blaj din 3-5 mai 1848, unde intelege profunzimea ideii “Noi vrem sa ne unim cu tara!” si devine un partisan totalal luptei impotriva iobagiei. Unirea din 29 mai 1848 votata de dieta de la Cluj a Transilvaniei cu Ungaria este comentata de Roth astfel: “daca am scapat de cozile (perucile) birocratiei austriece, ajungem sub stapanirea mustatilor maghiare”. Este adeptul declarat al monarhiei constitutionale, preferand monarhia austriaca.

Dupa conflictele armate care au urmat (armata imperiala austriaca, impreuna cu regimente romanesti de “glotasi”, infrang unitatile secuiesti care pradau Tara Barsei si valea Muresului si restabilesc ordinea), Roth este numit in “ Comitetul de pacificatie” si trimis de generalul austriac Puchner, impreuna cu preotul Stefan Moldovan, in comitatul Tarnava Mica, la cetatea de balta, pentru a administra fostele sate iobagesti. Cei doi patrioti actioneaza pe propria raspundere si dispun incetarea obligatiilor feudale in zona pe care o administrau. Roth incalca dispozitiile imperiale de a emite decizii numai in limba germana si semneaza ultimul act oficial, la 10 ianuarie 1949, redactat in tri limbi.

Trupele maghiare, conduse de generalul polonez Bem, recuceresc Clujul, Brasovul, Sibiul si administratia romaneasca este inlocuita cu cea maghiara. Bem i-a acordat lui Roth dreptul de a se intoarce  in ianuarie 1949 la Mosna, la cei sase copii ai sai (intre timp infiase o fetita maghiara abandonata in padure langa Mosna). Kossuth si Csanyi invalideaza amnistia acordata de bem si infiinteaza la Cluj un “tribunal de sange”, a carui activitate se soldeaza cu aproape 5000 de victime : 4425 romani, 252 sasi si 165 unguri. La 21 aprilie, in absenta lui Bem, Roth este arestat la Mosna, refuzand oferta satenilor de a fi ajutat sa fuga. La 11 mai 1949 are loc un simulacru de process si este pronuntata pedeapsa capitala. Inainte de executia care avea sa aiba loc peste trei ore, Roth scrie copiilor sai cateva randuri de adio. “Rog ca bietul copil maghiar abandonat, pe care l-am luat sa-l cresc, sa fie ingrijit mai departe”, iar cu o ora inaintea de executiedeclara ca “nici cat am trait si nici acum, in clipa mortii, nu am fost un dusman al natiunii maghiare”. Capitanul care a comandat plutonul de executie s-a adresat soldatilor : “soldati, sa va fie exemplu acest barbat, care a murit pentru poporul sau”.

Executia barbara a lui Stephan Ludwig Roth a avut rasunet in intreaga Transilvanie, Bem insusi exprimandu-si indignarea si declarand ca principiile pentru care a luptat au fost incalcate.

In 1850 osemintele lui au fost aduse “acasa”, la Medias, unde obeliscul memorial din cimitirul evanghelic face dovadanemuririi lui spirituale. Redingota brun roscata, cu guler negru de velur, cu care Roth a fost imbracat in timpul executiei, a fost pastrata cu sfintenie in sacristia biseriii evanghelice Sf.Margareta, impreuna cu o naframa patata de sange si facsimilul scrisorii adresata copiilor sai. La 25 septembrie 1970, sub ingrijirea istoricului George Togan, a fost inaugurate casa memoriala “Stephan Ludwig Roth” in locuinta lui Roth din strada Honterus, unde au fost transferate obiectele pastrate in biserica, impreuna cu alte obiecte personale. Busturile lui Roth din fata liceului din medias si de pe Campia Libertatii din Blaj sunt doar o palida dovada a recunostintei si memoriei pe care i-o ratoram patriotului transilvanean sas.

Roth a avut preocupari extreme de diverse, cele culturale ocupand in viata lui un loc prioritar. Cunostea limbile germana, saseasca, romana, Elena, ebraica, Latina, maghiara si se recrea cantand la orga, pian, vioara si chitara. A fost apreciat ca cel mai de seama elev al lui Pestalozzi, din sud-estul Europei si a incercat sa dea viata postulatelor pedagogice asumate in tinerete : imbinarea procesului instructive theoretic cu latura sa practica. Din februarie 1821, data la care devine professor al liceului din Medias si “incepe sa manance painea uscata, trista si amara a dascalilor”, Roth a predate Latina, germana, filozofia si materia lui preferata, istoria. Dupa numirea in functia de director, a incercat sa reformeze structural invatamantul, sa ofere elevilor orizonturi mai largi, sa introduca si cursuri care ordoneaza cunostintele si motiveaza pasiunile stiintifice-geografia, fizica, matematica. “Intelepciunea trebuie sa rezide mai mult in gandire, mai bine zis in forta gandirii, decat in cunoastere”.

Inteligenta, corectitudinea si curajul sau, care depaseau granitele meschine ale multor contemporani, l-au costat destituirea si excluderea din invatamant.

Deziluzia provocata de atitudinea notabilitatilor orasului va fi compensate de participarea la sedintele “Societatii pentru cercetarea istoriei Transilvaniei” infiintata la Medias, la 8 octombrie 1840, de un grup de intelectuali progresisti romani, sasi si maghiari. Publicatiile societatii au cuprins studii si documente istorice de mare valoare.

Scrierile lui Roth abordeaza teme variate, din domeniile economic, social, politic, istoric.Isi prezinta doctrina economica in lucrarile : “Breslele.O scriere de aparare” (1842), “Cercetari si ganduri bune despre agricultura si viata de nomad” (1842), “Lipsa de bani si pauperizarea in Transilvania, mai ales printre sasi” (1843) si “Dorinte si sfaturi.O petitie pentru populatia rurala” (1847)-in care se pronunta net impotrivaiobagiei, care leza demnitatea umana si reducea randamentul muncii (taranului). Viziunea sa economica avea un iz utopic si viza inlaturarea exploatarii si saraciei.

Incercarii unirii Transilvaniei cu Ungaria si declararea limbii maghiare  ca limba unica de sta , I se opune cu vehementa. Declara reprezentantilor dietei : “ nu vad nevoia de a se impune o limba oficiala a tarii, caci noi avem deja o limba a tarii. Nu este nici limba germana, nici cea maghiara, ci limba romana. Oricat ne-am suci si ne-am invarti noi, natiunile reprezentate in dieta, nu putem schimba nimic.Aceasta este realitatea…”

Publica in 1842  “Lupta pentru limba in Transilvania. De unde venim si incotro ne ducem?”, in care expune clar  si demn pozitia lui : fiecare limba are dreptul ei, iar limba cu cea mai mare circulatie in Ardeal este romana.

Principala opera  a lui Roth era firesc sa abordeze marea lui pasiune : istoria. Din pacate, manuscrisul de 1020 de pagini al “Istoriei Transilvaniei” nu a vazut inca lumina tiparului, desi  multe din sursele istorice, documentele de arhiva, cronicile, relatarile care au stat la baza elaborarii ei, sunt iremediabil pierdute.

Am spus-o si o repet : Stephan Ludwig Roth ramane un fiu al Transilvaniei, dar noi, mediesenii, revendicam si respectam memoria lui pentru totdeauna.”

Sursa : Stefan Ionescu, “Medias.Monumente medievale”. Tipar Honterus Sibiu

CASA NATALA A LUI STEPHAN LUDWIG ROTH,

(s+p+m) margineste inspre est Turnul Funarilor.Este o cladire de dimensiuni mai mici pe parter, cu fatada organizata in doua axe, ferestre dreptunghiulare(4 ochiuri), protejate de obloane din sipci reglabile, avand ancadramente cu motive festinate; o placa comemorativa inchinata revolutionarului de la 1848/49 Stephan Ludwig Roth este plasata intre ferestre. Acoperisul este abrupt, inalt, mansardat in doua trepte cu panta spre curtea situate in dreapta.

Accesul in curte este posibil prin usa pietonalain doua canaturi montata intr-o imprejmuire; portiunea usii este subliniata prin constructia flancata de cate o lezena si suprapusa de un fronton triunghiular ce are in timpan o nisa tip oval, subliniat prin ancadramentul profilat.Interioarele sunt prevazute cu tavan.Pivnita este dubla (juxtapusa), doua travee fiind dispuse parallel cu fatada casei dinspre curtea interioara a castelului, traveea dinspre curte fiind mai veche, boltita semicilindric.

In Medias i s-a ridicat un monument si un bust în fata liceului ce-i poarta numele ; casa memoriala se afla situata pe strada Herman Oberth nr.10

Sursa : “Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Medias” , Alexandru Avram, Ed.”ALTIP” Alba-Iulia, Sibiu 2006 (Ministerul Culturii si Cultelor, Muzeul National Brukenthal, Bibliotheca Brukenthal, III)

8 Martie

“La multi ani!” colegelor noastre, sotiilor, mamelor, fiicelor si femeilor din viata noastra…

Remember!…

                 

Fara cuvinte!..doar ne amintim!…

La multi ani!

“La multi ani !”  colegului nostru Mihai Brasoveanu, a carui zi de nastere este maine, 6 martie.

Multa sanatate,bucurii si postari cat mai multe pe blog. Iti dorim o zi superba, maine!

Colegii

GEORGE TOGAN-“MEDIAS, ISTORIE ROMANTATA” (FRAGMENTE)

“Vezi orasul MEDIAS in inima TARII DACILOR.

Prin razboiul lui Gritti, belsugul campiilor si isvoarele lui Bachus,

Intrece toate orasele din tara cu o faima fara seaman.”

 “….Aspectul si vieata orasului din aceasta vreme (sec.XVI), le reda in mod admirabil un poet umanist ….Acesta este Christian Schesaus, fiul judelui regesc din Medias, care dupa ce a facut studii teologice la Wurtemberg si s’a intors in tara ca poet incoronat de imparat, a publicat la 1571 patru carti in limba latina, scrise in masura hexametrica. E vorba de epopeea “Ruinele Panoniei” (Ruinae Panonicae). Contine istorii transilvanene din timpul regelui Ioan al II-lea, precum si luptele dintre domnitorul romanesc Alexandru Lapusneanu si rivalul sau Despot Voda. Cantaretul descrie apoi-nu intotdeauna fara licenta poetica-Ardealul si orasele din Ardeal, printre care si Mediasul. Redau aici in traducere libera un fragment din aceasta epopee putin cunoscuta.”

“Ardeal, numesc locuitorii tara aceasta, adica tara impadurita;

Dela paduri si dela coroana muntilor inalti

Isi poarta numele tara de dincolo de paduri, TRANSILVANIA

Bogata este tara in roade si vite si strugurele se coace,

Iar in inima pamantului sapa adanc mineral fara de frica

Scotand piatra stralucitoare din adancul intunecos.

La fel crengilor de pom desfac steampurile metalul.

Sare mai alba ca zapada se scoate si fier si arama,

Pe care dusmanul barbar le numeste” lana de aur”

Si care stralucesc cu adevaratca podoabele lui Alkinos.

Pesti de balta se cultiva si cirezi grase de animale,

Felurite, pe care vanatorii le vaneaza in intunericul padurii,

Nu fuga disperata, nici sariturile lor nu le pot salva.

Domol se uita cerulin jos la araturicu vreme frumoasa,

Nu trimite inghetul cel mai aspru si-l ineaca prin caldura.

Dar, trei feluri de semintii omensti a asezat Dumnezeu

In micul colt al pamantului, diferiti la vorba si obiceiuri.

Pe zavoiul intins pazeste ciurda de vite ROMANUL

Traieste sub alte legi si-si organizeaza vieata dupa

Alte reguli, de trupul paros i-atarna cojocul mitos.

Nu-i este teama de vantul aspru si nici de frigul iernii,

Traieste din cas si lapte si coace in spuza cenusii

Saracacioasa turta din  mei si-si duce amarnic vieata,

Se bucura cand isi astampara foamea cu slanina cruda.

Orase sunt multe in tara incinse cu brau de zid puternic,

Asemanatoare in stralucire ca palatele minunate din Roma,

SIBIUL, straluceste in frunte, capita tarii, dela Hermann isi

poarta numele.

Sau dela raul Cibin, care-i spala zidurile seculare.

Voiniceste a ridicat odata armele contra Turcilor,

Stramtorat puternic de ocupatie si cu ajutorul lui Huniade-eroul,

A batut in goanna nebuna cetele dusmanului sangeros.

In jurul orasului se intinde ramificatia de tauri si mlastini,

Noua este coroana valurilor si inalte zidurile intarite,

Incat la infatisare si zidire se egaleaza cu Viena din Austria,

Cateva poste departe,-o zi te aduce repede acolo,

Vezi orasul MEDIAS in inima TARII DACILOR.

Prin razboiul lui Gritti, belsugul campiilor si isvoarele lui Bachus,

Intrece toate orasele din tara cu o faima fara seaman.”…

…………………………………………………………………….

George Togan, “MEDIAS, ISTORIE ROMANTATA”, Ed.”DACIA TRAIANA” Bucuresti si Ed. “CRISSERV”, Medias 2008 (CAP.VIII.-VREMURI DE ALTADATA…)  

Fortificatiile orasului

FORTIFICATIILE ORASULUI

Acestea au inceput a fi construite, dupa unii cercetatori, in anul 1490; lucrarile ar fi continuat pana in jurul anului 1534. Din doua documente (1540 si 1552) rezulta ca zidurile Mediasului erau terminate. Cel din urma document , emis de cancelaria lui Ferdinand de Habsburg la 25 martie 1552 specifica faptul ca, avand in vedere vechimea incintei, i se acorda orasului Medias statutul de oras, resedinta a judelui regal si centru administrativ al celor doua scaune Seica si Medias.

Incepand cu a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, fortificatiile de tip medieval si-au pierdut orice importanta defensiva si, la fel ca in alte orase transilvane, au inceput sa fie demolate.

Din totalul de 2400 metri de ziduri de aparare, inalte de cca.8 metri, si care la inceputul sec. al XVIII-lea cuprindeau trei porti principale, patru porti secundare si 17 turnuri si bastioane, au ramas in picioare  cca.1845 metri, doua porti principale, una secundara , sase turnuri si bastioane , un bastion pastrandu-se fragmentar.

Castelul

Ansamblul arhitectonic situat în centrul orasului, în jurul Bisericii Evanghelice Sf. Margareta, pe o colina ce domina Piata Regele Ferdinand, Castelul (Cetatuia) dateaza din sec. al XV-lea fiind alcatuit, initial, din doua randuri de ziduri si cinci turnuri de aparare.

În acelasi ansamblu arhitectonic mai sunt plasate: cladirea Primariei vechi (atestata documentar în anul 1583), Casa parohiala (datata la anul 1515) si Scara acoperita (executata în 1803).

În cursul secolelor XVII-XIX, prin construirea mai multor cladiri pe traseul celor doua incinte, s-a ajuns la situatia actuala în care se mai pastreaza portiuni din zidul interior precum si patru dintre turnurile de aparare: Turnul Clopotelor, Turnul Funarilor, Turnul Croitorilor si Turnul Mariei.

TURNUL TROMPETILOR

”..Clasificat printre primele zece turnuri înclinate ale lumii, amintind prin silueta sa de Turnul de la Pisa, acoperit cu tigla smaltuita în diferite culori, Turnul Trompetilor se încadreaza armonios în structura arhitectonica a bisericii evanghelice “Sfanta Margareta”.

“…Deasupra bisericii (evanghelice, “Sf.Margareta”) se înalta Turnul Trompetilor, punct de observatie a împrejurimilor, înalt de 68,5 m si cu o deviatie de la verticala de 2,28 m. Cu ocazia supraînaltarii sale în 1550, acoperisul turnului a fost încadrat de patru turnuri mici de colt, turnuri care simbolizau dreptul orasului de a pronunta si a pune în fapt pedeapsa capitala (jus gladii). În decursul existentei sale turnul a fost supus la numeroase reparatii, iar în perioada 1927-1930, pentru a se evita accentuarea înclinarii sale, acesta a fost camasuit, atat în interior cat si în exterior, cu o centura de beton armat pe portiunea primelor trei etaje.

In anul 1880, la ultimul nivel al turnului a fost instalat actualul ceas, primul fiind montat în sec. al XVIII-lea, iar în anul 1984, la nivelul ceasului a fost amplasata o statueta de lemn cu brat mobil, realizata de Kurtfritz Handel, copia fidela a uneia care a fost amplasata pentru prima data într-o nisa din coltul de S-E al turnului în sec. al XVIII-lea, cunoscuta sub numele de Petre din Turn (Thurm Pitz)….”

“In acest turn a fost retinut Vlad Tepes în anul 1476, în urma unui conflict cu Matei Corvin. Pe peretii interiori se pot admira picturi murale executate în sec.XIV-XV….”

Surse : Primaria Municipiului Medias , Revista Cultural-Crestina “Glas Comun” (Losonczy Alexandru , Iunie 3, 2008) , “Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Medias”, Alexandru Avram, Ed.”ALTIP” Alba-Iulia, Sibiu 2006 (Ministerul Culturii si Cultelor, Muzeul National Brukenthal, Bibliotheca Brukenthal, III) 

Cluj Arena

     

Puteti vedea mai multe fotografii pe : www.cluj-am.ro 

Pe curand!

“Gargara de dupa negrul de fum-Medias si Copsa Mica”, un articol de Alina Iordache

  

“Pe vremea cand Medias era Mediasch, stema orasului avea si un ciorchine gras de strugure. Asta pentru ca burg-ul, situat într-o caldare, se afla scufundat în dealuri terasate cu vita-de-vie. Dupa ce socialismului chiar i-a mijit mustacioara, campania de în-blocare a adus orasului, devenit, si el, muncipiu, locuinte de serviciu pentru industria care a îmbacsit locul. Pana si Kokel-ul (Tarnava) a dat pe dinafara de furie. De doua ori. În 1970 si-n 1975, inundand tal-ul (campia) si aruncandu-i pe oameni în disperare. Cei cu casele pe malul garlei îti arata si azi pana unde-a urcat apa. De si-au gasit covoarele, înnamolite, pe tavan.

Degeaba aveau ERO, Salconserv, Automecanica, Unitatea de Aviatie, Vitrometan, Geamuri, Cercetare în Gaz Metan. Pierdusera starea asezata a lucrului facut cu cap. Exodul german a golit satele din preajma, care s-au trezit napadite de pretinii cu palarii rotate. Cu cai cu tot. Lumea s-a tras la stadt. Si-uite-asa, ca-ntr-o poveste cu Hansel si Gretel pierduti în padure, s-a mistuit în ceata si istoria carturarului Stefan Ludwig Roth. Tinerii nu numai ca nu s-au grabit sa ia exemplu, da’ chiar au zbughit-o spre alte zari de carduri pline.

Mediasul vechi, atestat la 1267, oras din 1495, seamana cu un melc de patiserie. Ti-l imaginezi cu nuca, vanilie sau mac. Si începi sa-l desfasori pana la miez. Îti prelingi pasii prin timpurile îmbratisate de strazi, case, turnuri, ziduri, porti. Iar daca vrei sa-l savurezi fara a-ti intra printre dinti vreo coaja ratacita, sub forma de bloc ori gugumanie moderna, nu trebuie decat sa stii de unde sa pornesti umblarea. Ramasita de Ev Mediu, orasul-cetate începea cu porti. Si cu turnuri. Cauti un turn si ai gasit locul.

Din toate, au ramas trei. Ca sa întelegi cum se valureste deal-vale si sa-i patrunzi logica intra-extra muros, o iei de la Turnul Portii Forkesch (1494–1534). Dreapta-stanga ramasite; zidurile – Str. Andrei Saguna. Alegi, sa zicem, dreapta. Si intri. Urci-cobori si, pe Strada Cetatii, ajungi la Turnul Schmiedgasser (1641). Turnul din Ulita Faurarilor. Partial, café-bar. Apuci apoi pe Strada Simion Barnutiu si, cu zidurile în stanga, ajungi pe un varf de unde vezi pana la Tarnava. Aia Mare. Cultural vorbind, trebuie sa nu ratezi Strada Mihai Viteazu. Prima biserica romaneasca ridicata în cetate, „Înaltarea Domnului“ (1826).

Prima scoala cu predare în limba romana, „Mihai Eminescu“ (1826). Biserica Franciscana, romano-catolica, gotic tarziu esuat în baroc (sec. XV), amintind ca ordinul a functionat în oras între 1444 si 1543. Si muzeul din cladirea manastirii. De care sta lipita scoala „Bathory Istvan“ (1723). Faci apoi stanga si, pe Strada Azilului, te scoti direct la turnul Portii Steingasser (1494–1534). Al Ulitei Pietruite. Refacut dupa atacul curutilor. Care curuti erau taranii romani si unguri ai lui Doja (1514). Denumirea a fost apoi extinsa la toti luptatorii antihabsburgi. Lupta care a culminat cu rascoala lui Fr. Rakoczi al II-lea (1703–1711). În turn, functioneaza „Asociatia Eco-Pescar“. Cu spatele spre turn, o iei apoi pe fosta Strada Pietruita, azi Honterus Johannes.

E una dintre preferatele mele. Într-un oras sasesc, strada asta, cu casele flancului drept aliniate „Herr General“ si cu flancul stang total sui, e o eruptie de fantezie pe rigiditatea saxona a vremii. Cu baze piramidale (eu le zic „talpa de elefant“), casele fug usor una de alta, una în fata celeilalte, iesind tot mai mult spre mijlocul strazii. Fiecare încearca sa vada si „dupa colt“. (Mai gasesti ruptura asta în Alsacia, cu ferestruica laterala – spion de drumuri.) E loc cu case vechi si porti vechi. Un amestesc de stiluri, culori si ornamente ce tresalta chiar si sub delasarea vremurilor. Urci putin, catre Piata George Enescu, si cobori apoi, pe stanga, la intrarea în Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth“ si Scoala Generala „Hermann Oberth“. Cea mai veche scoala a asezarii, pozata pe „Castel“. O placa aminteste ca, în 1935, prima racheta a lumii a fost lansata aici, de catre Oberth. Fost profesor la Liceul „Roth“ între 1924–1938. Exista în oras o Casa Memoriala Oberth. Iar în Deutsches Museum din München cateva sali dedicate lui. Dupa antecedentele sibianului Conrad Haas (1509–1579), fara mirari.

Castelul e, de fapt, o mica cetate. Mai precis, o biserica fortificata. „Sfanta Margaretha“ (evanghelica – 1450). Zidurile sunt locuite. De intrat, musai, în „Deutsche Schule“! (scoala „Oberth“.) La respirat Ev Mediu: grosimea peretilor, coridoarele aplecate, arcadele, scarile. Alaturi, casa în care s-a nascut St.L.Roth (1796–1849). Profesor, istoric, pastor. Fost colaborator a lui Pestalozzi. Luptatorul pentru drepturile minoritatilor, ucis de… revolutia pasoptista. Între „Unio Natiorum“ si 2007, A.D., sasii s-au foarte rarit în toata Transilvania. Ritualul brasovean al junilor (romanilor) care iau cu asalt cetatea si o cuceresc s-a repetat cam peste tot. Cu ce efecte – alta poveste !*…

În Piata Enescu, cladirea mot-de-deal a Bibliotecii, ajutata, în spiritul celor mai sus-scrise, de un café-bar si-o florarie. Dai coltul, si-n stanga, Piata Regele Ferdinand I. Piata centrala. Si parcul. Arunci un ochi deasupra farmaciei, pentru inscriptia-ornament „Martinus Clausenburger – 1643“. Cu lebada, simbol protestant. Din centrul pietei, închisa, cu aceeasi nealiniere a caselor (sec. XVI–XVIII), pe cele patru laturi, poti vedea turnul înclinat al „Sfintei Margharetha“. Si ceasul. De care, la fix de ora, trage, nu moartea, ca la Praga, ci un omulet-timp. Un „Meister“ cocotat pe turn ca ariciul pe-o perie. Fantezia arhitecturala a spart una din cele patru laturi. Spre Nord, unde Ulita Faurarilor – I.Gh. Duca – o ia catre turn. Închei, memorialistic, urmand Strada St.L. Roth.

Pe colt, „Salonul Virgil. Frizerie“. Cum strapungerea care iesea, odata, catre ziduri a fost ghilotinata de-o pizzerie, mai lungesti ceva drumul, înainte de-a te arunca iarasi în locomotii de mileniu trei. La capatul strazii o poti apuca dreapta, catre noua primarie (zisa „Casa Alba“), sau stanga, pe Strada Pompierilor, spre… pompieri, gara, autogara. Ca sa nu ma desurubez, mentin stanga si ajung la sinagoga (sec. XX). Geamuri sparte, plasa de sarma. Închisa. Ferecata. Pe o latura a ei, Strada Mihai Kogalniceanu, pe alta, Strada Unirii. Care urca spre Judecatorie, cu Parchetul ei cu tot. Si spre Catedrala Ortodoxa „Sfintii Mihail si Gavril“ (1929–1933). Cam lati-lungila si greoaie. Langa ea, o cladire maro-bej, aducand a Castelul Hasdeu, de la Campina. „Clubul Sportiv Scolar“. În fata lor, Turnul Forkesch. Cu Strada Nicolae Iorga, terminandu-se în piata mare. Si melcul se înfasoara în jurul meu. Iarasi, iarasi, iarasi…”

Sursa : “Gargara de dupa negrul de fum-Medias si Copsa Mica”, un articol de Alina Iordache , aprilie 28 2009, publicat in Revista 22 (Revista Grupului pentru Dialog Social), editia online 

BRESLE MESTESUGARESTI IN MEDIASUL MEDIEVAL

Motto :

“Cel de-al patrulea oras este Medias (Medwisch), asezat chiar in mijlocul Transilvaniei, in cel mai bun loc din tara. Nu este mare, dar bine intarit. Indeosebi este bine pazita o biserica de pe munte*, caci acesti oameni le intaresc asa cum ne intarim noi castelele” .(Eberhardt Werner Happel-1688).

*Happel-1647-1690-nu a vizitat niciodata Mediasul, a preluat informatia de la I.Kemeny, fapt care explica eroarea.

In anul 1501, in Medias fiinteaza 6 bresle, in 1562 sunt inventariate 28 de bresle cu 34  branse distincte, iar in anul 1698 este atins numarul maxim de 33 de bresle. 

Prima breasla mentionata in Medias a fost breasla croitorilor, in 1456, iar primul statut dateaza din 1499.Din 1516croitorii apar in registrul de socoteli al orasului si in acelasi an isi redacteazastatute noi.Importanta breslei este confirmata si de incredintarea spre intretinere si paza a unui turn important al Castelului.In anul 1587, Universitatea Saseasca emite un act, care atesta dreptul croitorilor medieseni de a controla activitatea croitorilor din Atel, Mosna si Biertan.

Mesterii croitori confectionau haine din postav, matase, catifea si panza.Cei avuti si mica nobilime purtau in anotimpul rece, ca haine exterioare, dolmane (anterii), care erau de trei feluri : albe, negre sau gri. Marea nobilime purta in locul dolmanelor, blanuri scumpe.Sub dolmane se purtau haine din stofe scumpe si pantaloni si din aceeasi stofa, lungi sau pana la genunchi. Croitorii mai confectionau ornamente bisericesti din stofa cusuta cu fir de aur sau argint, adusa din Italia sau din Orient.

Intreaga populatie a oraelor si nobilimea isi confectionau hainele la acesti croitori, numarul lor fiind destul de insemnat in orasele ardelene.Croitorii se imparteau in doua branse : cei care faceau haine de comanda si cei care faceau haine gata, pentru targ. Intre aceste doua categorii de croitori s-a stabilit o intelegere inclusa apoi in statutele breslelor : cei care faceau haine pentru targ , sa le faca simple, nu duble  (deci cei care le cumparau gata trebuiau sa apeleze la categoria cealalta, pentru captusirea si ajustarea hainelor).

In anul 1501, in Medias fiinteaza 6 bresle, in 1562 sunt inventariate 28 de bresle cu 34  branse distincte, iar in anul 1698 este atins numarul maxim de 33 de bresle.

Breasla aurarilor este mentionata in 1494 (este amintit Johannes Aurifaber-aurarul-in 1441), produsele ei fiind caracterizate prin tehnica superioara de executie si prin bogatia ornamentatiei. Calitatea metalului intrebuintat de aurari era stabilita atat prin statute de breasla, cat si prin dispozitiile oficiale ale puterii centrale .Aurul trebuia sa fie de 18-20 carate, iar argintul de 14-15 carate. Calitatea produselor era foarte sever controlata. De la mesterii aurari din Medias ar putea proveni potirele pastrate in bisericile din Rupea, Veseus si Atel, lucrate in aur si email.

Opera a aurarilor din Medias sau Sighisoara pot fi si cele doua cristelnite de la sfarsitul sec. al XIV-lea cunoscute in Transilvania : una de la Medias si a doua de la Saies. Stilul amandurora este gotic, avand forma unui potir, inalte de 72-74 cm. Cristelnitele sunt confectionate in acceasi perioada si pe amandoua sunt sapate inscriptii cu majuscule latine, invocand ajutorul Fecioarei Maria.

Concurenta dintre aurarii breslelor din diferite orase s-a manifestat mai ales la sfarsitul sec.al XVI-lea. Din aceste motive, breslele de aurari din Sibiu, Brasov, Medias, Bistrita si Sighisoara formeaza o uniune pentru apararea intereselor comune. Uniunea isi redacteaza statute comune, indreptate mai ales impotriva mesterilor clandestini de la sate, obligand clientii sa cumpere obiecte din aur numai de la pravaliile mesterilor breslasi.

In anul 1501,breasla macelarilor detinea primul loc intre breslele mediesene, find bine organizata, puternica si cu numerosi membri. Prima mentiune a macelarilor dateaza din 1460, cand Laurencio Carnifice (macelarul) participa la o hotarnicie intre sate. Din registrul de venituri al orasului, rezulta ca breasla macelarilor platea cele mai mari impozite dintre toate breslele, intre 9-10 florini anual, fata de 2-6 florini la celelalte bresle. In 1570, breasla macelarilor din Medias isi reinnoieste statutele, care sunt aprobate de comunitatea saseasca. Macelarii erau obligati sa aprovizioneza populatia Mediasului cu carne proaspata si suficienta, verificata si stampilata. Cei care vindeau carne stricata sau care provenea de la animale furate erau sanctionati cu amenzi, interzicerea dreptului de a practica meseria un timp sau chiar excluderea din randurile breslei. Carnea stricata era confiscate si data la caini.

Macelarii erau intr-o lupta continua cu blanarii-cojocari din Medias, in legatura cu vanzarea pieilor de miei, drept pe care-l revendicau exclusiv blanarii-cojocari. Macelarii obtin castig de cauza in 1589, cand principele Sigismund Bathory le acorda dreptul de a vinde piei de miei.

Numarul mare al brutarilor si rolul important al acestui mestesug ii determina sa se organizeze in bresle. Se produceau turte, placinte, paini, jimble s.a. In 1574, brutarii din Medias obtin dreptul de a se organiza intr-o breasla separata. Cam in acelasi timp se naste si breasla moraritului.Morile se construiau pe cursurile de apa.  

Tabacarii din Medias obtin in 1471 un privilegiu din partea lui Ioan Corvin, potrivit caruia li se asigurau conditii de productie avantajoase.Privilegiile se refereau la apararea intereselor fata de concurenta tabacarilor nebreslasi sau a mesterilor din branse inrudite.Privilegiile au fost reinnoite de trei ori in decursul sec. al XVI-lea. Exista in paralel si breasla manusarilor si a confectionerilor de traiste si pungi. Conflictul dintre ei s-a stins in 1452, cand celei de-a doua bresle I s-a interzis sa mai prelucreze piele in afara necesitatilor proprii mestesugului lor.

Calitatea pieilor, a tabacitului si a pantofilor confirma prestigiul pantofarilor din Medias. Contracte intre breasla pantofarilor din Medias  si pantofarii din Atel, Mosna si Richis sunt aprobate  de senatul orasului intre anii 1552 si 1587. In a doua jumatate a sec. al XVIII-lea , masurile luate de Maria Tereza se fac simtite si in acest domeniu : apar pantofarii germani, care fac concurenta  pantofarilor sasi locali. O hotarare locala din 1793 reglementeaza raporturile dintre cele doua categorii rivale.

Breasla blanarilor-cojocarilor avea un statut privilegiat, prin solicitarea produselor lor pe piata interna si externa. Asigurarea procurarii materiei prime, a pietelor de desfacere si eliminarea concurentei neloiale au fost confirmate in 1513 (in 1493, regale Vladislav al II-lea interzicea negustorilor straini sa cumpere blanuri  de pe teritoriul celor sapte plus doua scaune sasesti) printr-un privilegiu acordat unui grup de opt orase, printre care si Mediasul. Uniunile interurbane ale breslelor de blanari-cojocari tin sedinte commune , cum au fost cele din 1505 si 1512, intrunite la Medias, in care stabilesc statute unice.

Blanarii erau membrii marcanti ai comunitatilor orasenesti; de exemplu, in 1542, intre juratii orasului Medias erau si blanarii (pelliones) Urban si Quirin. Breasla blanarilor-cojocarilor era a doua ca pondere dupa cea a macelarilor, platind la inceputul sec.al XVI-lea un impozit de 4-5 florini pe an.

Tesatorii de lana (lanae textures) din Medias erau organizati in breasla inca din 1502. Ei aveau o moara (piua) pentru care plateau orasului un impozit de 3 florini anual. In 1447, pe teritoriul celor Doua Scaune  existau postavari, carora o decizie a dietei le recomanda sa nu-i mai impiedice pe confratii lor clujeni sa-si vanda produsele la Medias si Sighisoara. Dupa 1550, alaturi de tesatori-postavari apar si tesatori-panzari ( de panza de in).

Solidaritatea de breasla s-a manifestat si in domeniul postavarilor-tesatori. In 1536, reprezentantii breslelor de tesatori-postavari din Sibiu, Sighisoara, Medias, Bistrita si Sebes, in numele tuturor tesatorilor de lana din cele Sapte Scaune plus cele Doua Scaune sasesti, reclama obstii sasesti tesutul postavurilor in afara atelelierelor breslelor. Obstea hotaraste ca vinderea tesaturilor din lana produse in gospodariile din cele 7+2 Scaune sa fie permisa pana la valoarea de 3 dinari.

Apare o noua profesiune : tunzatorii de postav. La Medias ei sunt amintiti in 1561, fara a se preciza daca erau organizari intr-o breasla. Tunzatorii de postav din Medias au depus o plangere impotriva croitorilor care, pe langa exercitarea meseriei lor, mai tundeau si postav. Magistratul sibian reinterzice, in 1566, tuturor croitorilor din scaunele sasesti sa tunda postav.

Din randurile tunzatorilor de postav a fost ales Laurentius Rasor ca jude al orasului.

Breasla butnarilor (ce nume!…faceau butoaie!) din Medias se plange in anul 1525 regelui Ludovic al II-lea ca mesterii butnari straini vand toamna produsele lor in satele din scaunul Mediasului.Regele acorda butnarilor medieseni un privilegiu care sa-I apere de concurenta mesterilor straini, dar nerespectarea lui impune reconfirmarea acestuia de inca cinci ori in sec.al XVI-lea.Cele mai vechi mentiuni despre butnarii din Medias dateaza din anii 1453-1456, cand Petrus Doleator (butnar-dogar) este ales in functia de jude local (villicus).

Procesul din 1579 dintre butnarii din Medias si cei din Sighisoara, Rupea si Agnita este rezolvat de Sigismund Bathory in favoarea primilor, care confisca produsele celorlalti.Uneori se ajungea pana la arderea marfii provenite de la nebreslasi sau a strainilor.

Sapunarii sunt amintiti la Medias in anul 1573. Sapunaritul nu avea o amploare prea mare in acei ani, numeroase familii rezolvand problema artizanal.

Barbieritul definea o profesie cu un sens mult mai larg decat cel din zilele noastre. Barbierii tundeau, radeau barba, puneau peruci, dar si extrageau dinti, faceau mici interventii chirurgicale, “luau” sange, s.a Uneori mai colaborau la otravirea unor domnitori, cum a fost cazul barbierului polonez care-i ingrijea rana  domnitorului muntean Mihnea, bandajand-o cu otrava. Barbierul neamt trimis pentru asistenta medicala de principele Transilvaniei descopera tradarea, il vindeca pe domnitor, iar acesta se razbuna cumplit pe grupul de boieri care l-au mituit pe polonez. Istoria l-a retinut ca “Mihnea Voda cel Rau”, dar …asa se scrie istoria.

Barbierii aveau carti  de medicina proprii, iar farmacistul, care era mentionat inca din sec. al XVI-lea, isi producea singur alifiile sau bauturile tamaduitoare, dar care nu puteau sa-l protejeze nici macar pe el de contractarea ciumei.

La concurenta cu barbierul si farmacistul erau vindecatoarele, femei care ofereau leacuri si vraji pentru indepartarea raului. Superstitiile alimentau faima vrajitoarelor, iar procesele si arderile pe rug se succedau periodic.

Aparitia ceasurilor de buzunar aduce in peisajul mestesugarilor o noua profesie : de ceasornicar (clepsidarius), care repara atat ceasuri de turn, cat si ceasuri de buzunar. La Medias este mentionat un ceasornicar la 1566! Desi in unele lucrari se afirma ca exista o breasla a ceasornicarilor in 1566 in Medias, personal ma indoiesc de acest lucru. Un ceasornicar nu putea constitui o breasla, nu avea sens, nu avea concurenta. Si cate ceasuri puteau fi in Medias si in imprejurimi la 1566?

Sticlarii produceau atat sticla pentru geamuri, cat si obiecte casnice din sticla : farfurii, pahare,s.a. La Medias, sticlarii sunt mentionati pentru prima data in 1590.

Funaritul. Multa vreme m-am intrebat cu ce se ocupa breasla care avea in grija Turnul Funarilor. N-as fi crezut niciodata ca raspunsul poate fi atat de simplu : faceau funii. Intrigat, am facut sondaje in randul mediesenilor ; rezultatul, zero. Probabil ca era o breasla puternica, din moment ce I sa- incredintat un turn atat de impunator si important in apararea Castelului. La Medias funarii erau mentionati in registrul de socoteli al orasului din 1509, dar membrii breslei mor in totalitate in timpul ciumei din 1586. Un puternic centru al funaritului se afla la Nockrich, in apropierea Mediasului.

Mestesugul zidaritului are radacini adanci la Medias. Dupa P. Niedermaier, raportul dintre casele de lemn si cele de “piatra” era urmatorul : in 1400, 200 case de lemn, 50 de piatra, in 1500, 300 case de lemn , 50 de piatra, in 1600, 100 de lemn, 100 de piatra. Statutul breslei zidarilor din 1539, care continea 21 articole, este refacut la 10 ian.1627. Mediesenii erau puternic concurati de cei din satele din jur. Zidarii se plang sfatului orasenesc care, prin hotararea din 15 aprilie 1595, interzice zidarilor din Seica sa faca lucrari in oras fara acordul breslei. O alta hotarare din 1599 introduce aceeasi interdictie  zidarilor din Copsa Mica si Valchid.

Breasla lacatusilor este atestata din 1502, iar produsele sunt bine reprezentate in Muzeul Municipal. In 1435 este mentionat Stephanus Serator (lacatusul), iar intre 1470-1477 Martinus Faber (fierarul) detine calitatea de jude local. Breasla platea orasului, in 1502 un impozit de doi florini anual. In 1508, Anton fierarul este ales jude al orasului, iar in 1534 fierarul Nicolae devine notarul Mediasului. Pentru stimularea si protejarea breslei, Sigismund Bathory interzice importul produselor de lacatuserie din Germania sau Austria, la 10 august 1586.

In 1614 are loc la Medias o adunare generala a breslasilor lacatusi din Medias, Sibiu, Sighisoara, Biertan si Rupea, pentru adoptarea unui statut comun si pentru uniformizarea contractelor de munca.

Sursa : “Medias, Monumente medievale” de Stefan Ionescu, Tipar Honterus Sibiu., ilustratia Adrian Samoila

Turnuri

     

Turnul Steingasser, Turnul de poarta a ulitei pietruite, a fost construit între anii 1507-1534. Are doua etaje si 25,8 m înaltime si a fost dat în grija pietrarilor si zidarilor.A fost grav avariat în anul 1705 de armatele curutilor. Cu ocazia reparatiilor efectuate în 1745 în interiorul globului metallic al turnului a fost depus un document în care un senator al orasului, Stephan Hann de Hannenheim scria: ”Necredincioasa ceata a Racotianilor si-a facut simtita lipsa de omenie, a furiei lor si asupra acestui credincios oras, atât cetatenilor cât si asupra caselor, a zidurilor de aparare si a bastioanelor, dar turnul s-a ridicat din ruinele sale asemenea pasarii Phoenix care renaste din propria sa cenusa”. Reparatiile au modificat caracteristicile stilistice ale turnului si au diminuat rolul sau defensive. Caractetul baroc al refacerii se manifesta si prin realizarea acoperisului cu o schimbare a pantei. Golurile de tragere clasice au fost înlocuite cu orificii în forma de cheie întoarsa destinate armelor de foc. Intrarea în turn se face prin gangul pietonal de la estul turnului.

Situat in partea de N-V a incintei cetatii, Turnul Scolii este inglobat in cladirea scolii construite in anul 1713, dar azi se mai conserva doar primele niveluri, partile superioare fiind demolate in sec. al XIX-lea. Spre deosebire de Turnul Clopotelor, era un turn de flancare construit cu trei laturi in exteriorul zidului,fapt ce pledeaza pentru incadrarea sa spre mijlocul sec.al XV-lea.Avea forma unei prisme cu plan rectangular si un acoperis piramidal. Sursa : Primaria Municipiului Medias

Turnul Rotarilor

Datare : mijlocul sec. XVI; sfarsitul sec.XVII.

Este printre ultimele turnuri ramase in picioare pe latura estica a cetatii, fiind un turn de flancare de forma prismatica, transformat in locuinta.(Str.Dupa Zid).

Turnul Mariei se detaseaza de celelalte turnuri prin silueta eleganta si prin crenelurile sale. Este un turn  interior cu partile realizate din piatra, ce apara partea de S-E a fortificatiei.
Construc?ia este simpla, avand un parter ridicat peste o pivnita. Ultimele trei niveluri sunt marcate, de o pereche de deschideri dreptunghiulare mai ample, urmate de cate un meterez de mici dimensiuni. Partea superioara a edificiului, construita din caramida si incheiata in forma “de pupitru”, apartine unei refaceri de dupa anul 1500.

Încaperea, considerata astazi ca fiind parter, este boltita semicilindric si are interiorul acoperit cu fresce databile la începutul sec. al XVI-lea. Pe un perete se gaseste “Coborarea de pe cruce”, iar pe bolta “Mielul cu stindardul”, avand de jur imprejur simbolurile celor patru evanghelisti. Fragmente pictate exista si pe peretii incaperii primului etaj.

Se considera ca încaperea a servit drept capela pentru slujbele celor morti în timpul epidemiilor.

In încaperea de la primul etaj au existat picturi, un fragment al “Rastignirii pe cruce” fiind înca vizibil.

Pe marginea zidurilor s-a adaugat o suita de creneluri, de un placut efect decorativ

Turnul Funarilor

Turnul Funarilor (dupa numele breslei care-l apara) se remarca prin sobrietate, eleganta si proportionalitate.Are sapte niveluri.Zidurile sunt strapunse de metereze inalte si inguste, iar ultimul nivel, scos in rezalit, se sprijina pe o firiza de console intre care se afla guri de aruncare.

Deasupra gurilor de aruncare se deschideau ferestre/goluri de tragere pentru armele de foc, apoi urma acoperisul piramidal.In interior, primele trei niveluri au fost boltite, iar urmatoarele erau despartite prin plansee de lemn. In sec.al XVIII-lea, doua cladiri au fost alaturate turnului. Una dintre acestea este vechea scoala, iar cealalta este Turnul Scolii.

Prima scoala oraseneasca este mentionata in documente in anul 1586 amplasarea ei pe locul actual fiind foarte probabila. Datorita starii de conservare precare, scoala a fost in mare parte recladita la sfarsitul sec.al XVII-lea.

In sec. al XIX-lea turnul devine “turn al slaninii” unde comunitatea saseasca îsi depozita slanina afumata.

În ultimii ani, în turn a fost depozitata arhiva Bisericii Evanghelice “Sf. Margareta”.

Turnul Fierarilor (Schmiedgasser)

Turnul Fierarilor (Schmiedgasser), ridicat deasupra Canalului Morii. Turnul are în partea superioara guri de aruncare pe console profilate si goluri de tragere, muchiile fetelor turnului fiind subliniate de bosaje. Pe fatada sudica, într-un panou marcat de doua coloane si doua arcade geminate, este consemnat faptul ca, în anul 1641, mesterii Martin Petri si Michaelis Petri au terminat renovarea turnului.

La intersectia strazilor Closca si I.G.Duca (fosta a Fierarilor) se afla fostul turn de poarta al strazii Fierarilor (Schmiedgassertorturm), poarta avand un rol secundar. Este o constructie mai joasa, avand in total trei niveluri, cel superior iesit  in rezalit si sprijinit pe o insiruire de console in intervalul carora se plaseaza gurile de aruncare. Registrul de deasupra acestora este marcat de alte deschideri in forma de gaura de cheie pentru tirul cu arme de foc. Acoperisul este inalt piramidal.

Turnul nu era propriu-zis un turn de poarta, fapt vizibil in fotografiile anterioare anului 1903, in care poarta baroca tarzie, deschisa in zidul de aparare in anul 1800, era plasata lateral. La nivelul parterului-azi obturat-se realiza un acces pietonal.

Fatada exterioara a turnului pastreaza zugravita data 1641, data la care edificiul a fost reconstruit de mesterii medieseni Martin Petri si Petri Michaelis. Muchiile turnului sunt realizate cu bosaje datorate in mod cert unei interventii din sec.al XVIII-lea.

Turnul Croitorilor, situat pe latura sudic? a incintei, este tot un turn de flancare deosebindu-se de Turnul Funarilor prin forma mai alungit? a gurilor de aruncare ?i prin lipsa ferestrelor de tragere de deasupra acestora. Pe trei niveluri exista metereze dreptunghiulare inalte si inguste

Turnul a fost încorporat, partial, în edificiul primariei vechi, reconstruit dupa anul 1583 cu fonduri cedate orasului de catre principele Stefan Bathory. In prezent cladirea, refacuta de mai multe ori, adaposteste o scoala si o gradinita.

Turnul Clopotelor este situat pe latura de vest a fortificatiei avand, la data ridicarii sale rolul de turn de poarta.

Este o constructie prismatica cu un plan usor trapezoidal si se inalta pe sapte niveluri. Ultimul etaj este format dintr-o eleganta galerie exterioara din lemn, în interiorul careia sunt plasate clopotele bisericii. Deasupra se ridica acoperisul inalt, piramidal.

Accesul spre nivelurile superioare se realizeaza prin scari de lemn, exceptand primele doua etaje, unde o scara din piatra este construita in interiorul zidului

Luand în consideratie materialul de constructie mixt (piatra si caramida la nivelurile inferioare) precum si pozitia lui fata de zidul de incinta, turnul a fost datat la începutul sec. al XV-lea.

Ulterior, în secolele XVII-XVIII, turnul a suferit anumite interventii (1695,1796), iar în anii ‘80 ai sec. XX, împreuna cu întreg complexul castelului, a fost restaurat.

Surse : Primaria Municipiului Medias , “Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Medias” , Alexandru Avram, Ed.”ALTIP” Alba-Iulia, Sibiu 2006 (Ministerul Culturii si Cultelor, Muzeul National Brukenthal, Bibliotheca Brukenthal, III)  

2139/1342-ianuarie, 1556/957-februarie ( total/vizitatori unici) ;  ultima saptamana : 20-55, 21-41, 22-35, 23-44, 24-46, 25-37, 26-19 vizitatori

Liceul “Stephan Ludwig Roth”, Medias

Edificiu amplu construit in urma hotararii Presbiteriului evanghelic luteran din 6 septembrie 1908 in locul caselor Heydendorf si Andrae si pe o portiune a doua parcele care apartineau curtii bisericii parohiale evanghelice. Pe o ilustrata circulata in 1910 sunt vizibile pe locul viitorului liceu trei case ridicate pe doua niveluri (p+1).

Lucrarile de constructie au inceput in iunie 1910 dupa proiectul arhitectului Friedrich Balthes din Sighisoara. Acesta a ocupat locul al doilea la un concurs la care au participat 34 proiecte, in care premiul intai nu a fost acordat, iar pe locul trei s-au clasat arhitectii din Bratislava Florian Appartenny si Karl Hofstadter, precum si din Budapesta, Jozsef Muller.

Planul general are dispozitia literei T cu un corp dreptunghiular spre str.Petru Rares pe centrul careia este dispus perpendicular un al doilea corp. Fatada spre str.Petru Rares este compusa din trei segmente : A) un rezalit din trei axe, cel din centru de dimensiune mai ampla pe patru niveluri cu lucarne pe cornisa (s+p+2) ,  B) un segment plat format din 9 axe cu ferestre 4+2 ochiuri,(s+p+1+m)- cu lucarne moderne pe cornisa, C) rezalit cu trei axe, central un bowindow (s+p+2). De remarcat decoratia exterioara realizata perimetral sub streasina : firiza in tehnica sgrafito in care intre elemente fitomorfe apar simboluri ale artei si intelepciunii-lire cuprinse intre bufnite.

In interior, la parter, se afla bolti in cruce cu penetratii in podesta casei scarilor.

     

Sala festiva : Pictura murala de Hans Hermann, recent decapata si realizata in tehnica tempera in straturi pe tencuiala de caseina, consta in mai multe scene, din care 12 casete realizate in mezorelief, pictate in albastru, cu reprezentarile zodiacului. Apar si alte doua medalioane cu cate doua figuri feminine alegorice. Scena principala reprezenta Mersul la biserica cu personaje imbracate in costum popular sasesc. Alte picturi : 9 casete cu muzele-in centru URANIA-inscriptie cu caractere grecesti.

Existau initial picturi (medalioane florale) si in casa scarilor, acestea fiind mascate cu tencuiala. Ferestrele au vitralii cu motive florale geometrizante. Se remarca elegantul pupitru in stil Juggendstill, lemn, cu un relief avand o inscriptie-1912-Freuenverein si un stejar stilizat, precum si usile sculptate.

Edificiul a fost terminat in 1912, inaugurarea avand loc la 30 octombrie in prezenta episcopului evanghelic Friedrich Teutsch .

  

Sursa  :“Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Medias” 

Turnul Trompetilor

     

“Daca vii din “Badaraua” si treci prin Piata Mica , te saluta Turnul Trompetilor cu forma lui unica din Castelul Bisericii. In spatele lui odihneste Biserica Gotica, care inainte de reformatiune purta hramul “Sfanta Margareta”. Pe langa cel din Sibiu si Sighisoara, Turnul Trompetilor se poate masura cu Turnul lui Stefan din Viena. De acea ii mai spune si Turnul lui Stefan. Statura lui uriasa inobileaza orasul si biserica. Are un acoperis foarte ascutit ce se termina in varf cu un mare glob de aur, iar pe laturi strajuiesc patru turle cu sfere aurite. Acoperisul turnului are tigle colorate din sticla si lut ars, care stralucesc de iti ia vazul. Spre Nord, turnul era asezat pe o boltitura uriasa, in loc de stalpi. Pe sub aceasta treceau nestingherite care mari de povara. Sus la deschizaturile celor patru turle, locuiau cirduri de porumbei. Acestia coborau pentru hrana in Piata Mare, apoi sburau in sus si se roteau in jurul turnului. O porunca nelamurita a distrus cuibarele lor. In jurul turnului se rotesc acum avioanele, care despica cerul orasului ca niste vulturi de otel.

Se spune ca acum cateva sute de ani, cand turnul a fost acoperit cu tigla noua, s-a prabusit un lucrator de pe acoperisul lui. In semn de amintire , i s-a sculptat statuia in lemn, avand costum de zale si o sabie mare ce-o tine cu amandoua mainile. Asa a fost fixat in coltul turnului dinspre Piata Mare. In limba lor nationala, Sasii ii spun “Turrepitz”. Un simbol care pazeste turnul si orasul de nenorociri. Tot atunci turnul a fost inaltat cu mai multe etaje. Cand turnul a fost terminat gata, sta inclinat peste Primarie, cladirea Muzeului de azi. Dar omul are ganduri si planuri. Primarul, senatorii si centumvirii au iesit in piata la sfat. Dupa mai multe chibzuiri, s’a hotarat ca varful turnului sa fie legat cu o funie si tras inspre Ulita Blajului.

-Hooo-rup, hoo-rup,- strigau cetatenii ce trageau de funie si trebuiau sa inceteze cand primarul urma sa strige : “Destul!”

Locuitorii s’au opintit din rasputeri.Tocmai cand turnul sta drept, a trecut o fata frumoasa pe langa primar, de care s’a indragostit foc si a uitat sa mai strige “destul”. Locuitorii au mai tras odata de funie si de atunci Turnul Trompetilor, asemenea celui din Pisa, sta inclinat spre Ulita Blajului.

Turnul Trompetilor zace linistit dinaintea bisericii si atrage vizitatori. Sgomotul din Piata Mica iti incordeaza mai repede atentia. Turnul devine mai inalt si mai ascutit. Puternica lui boltitura in forma de arc a fost daramata. Turlele mici, de care in sarbatori atarna drapelele celor doua neamuri : Romanii si Sasii, iti stapanesc privirea. Intr-o asemenea turla din partea de Apus se mai putea vedea nu de mult, patul in care a dormit pazitorul turnului. De acolo de sus, pandea pe dusmani, se uita dupa lacustele ce se apropiau de cetate cu ganduri necurate sau observa isbucnirea incendiilor in oras. Atunci pazitorul din turn tragea clopotul de alarma. Odata, de Sfanta Maria, hotarul orasului a fost atacat de lacuste, de au intunecat  soarele. Paznicul din turn a dat alarma. Copiii si femeile dela munca campului au alergat in cetate, iar barbatii au iesit pe camp cu clopote, cu tobe si tot felul de instrumente sunatoare. Dar totul a fost zadarnic. Pedeapsa lui Dumnezeu a  bantuit doi ani, incat a nimicit toate culturile de  pe campuri si viile de pe dealuri. Populatia a cazut intr-o mare saracie  si nu-si mai putea vindeca ranile. Orasul a mancat paine din radacini de trestie sau din radacini de verze crude. Basicile de porc dela ferestre, care pe atunci  tineau locul geamurilor, au fost smulse si mancate. Unii au mancat caini, pisici, soareci si animale salbatice. Altii au scos viteii neconpti si manjii din caii morti si i-au prajit pe taciune de carbune. S’au ivit si mancatorii de oameni. Criminalii, ce atarnau spanzurati la Dealul Furcilor n-au fost crutati. Erau smulsi din streanguri si mancati. Parintii isi mancau copii. La randul lor, copiii isi mancau parintii, dupa ce n-au mai gasit oua de pasari prin cuiburile din copaci. Suferinta a fost mare. Oamenii si turnul au stat in picioare.

Nu rareori isbucneau incendii. Pazitorul din turn se plimba si iarasi tragea clopotul de alarma. Amestec de onoare, oportunitate si simplitate. Cand se da alarma, veneau pompierii cu furtunele. Pe scari lungi se urcau pe acoperisurile caselor. Cand se auziau sunete de trompete sau batai de clopot, apareau din toate strazile uniformele si constiinta pompierilor. Se intrebau daca au fost gasiti cai pentru trasuri. Daca un birjar stationa in Piata Mare si incerca sa fuga cu caii, pompierii se asvarleau pe capra trasurii, puneau mana pe haturi si atunci porneau furtunos, ca pentru stingerea orasului Troia. Din urma veneau intotdeauna cativa pompieri prea tarziu. Era o priveliste rara pentru noi copiii. Azi dau alarma sirenele fabricilor, care trimit nori uriasi de fum peste oras si peste dealuri. O sirena suna subtire si lung. Incep apoi fluieraturile celorlalte sirene. Pantecul lor trezesc o rumoare asa de mare, incat asurzesc urechile orasului.

Langa Turnul Trompetilor sta linistita Biserica Gotica “Sfanta Margareta”. Pe umerii ei apasa cinci sute de ani. O constructie de piatra a goticului de mai tarziu. La inceput a avut pamanturi intinse si tauri cu pesti in jurul cetatii. Azi poseda averi inseminate si cupe de aur. Inaltimea ei domina jumatate din piata. Expresia interiorului ei au formulat-o mesteri vestiti din Transilvania. Din Piata Mare si din Ulita Blajului, ajungi in Castelul Bisericii pe sub doua boltiri puternice. Scari nenumarate duc pana acolo. Biserica si turnul se inalta langa olalta ca o opera dumnezeiasca, sora si frate, dedicate aceluias scop : vieata. Turnul bisericii este farul luminos al orasului. Pe varful lui se odihnesc cele dintai raze de soare si atrag de departe privirea asupra infatisarii lui de monument pitoresc. Interiorul bisericii este impodobit cu numeroase embleme de meseriasi, cu covoare vechi, care ii dau o infatisare de adevarat templu. Altarul se inalta in lumina ferestrelor largi, cu bogate picturi in genul scoalei vechi germane. In sacristie sunt zidite pietrele mormantale ale Sasilor mai de seama.

Privirea cauta constructia de piatra. Stalpi puternici sustin biserica. Portalurile au coeziune si sunt liberate de ingramadirea ornamentatiilor. Mesterul transilvanean s’a increzut in sine si a dat forma visurilor sale. Ornamentatia nu este fara suflet. Biserica este rasunatoare, are aer si inaltime. Lungimea si largirea incaperii este purtata pe coloane incoronate in stil baroc. Corul se afla in strana arcuita din partea de Apus si se incheie cu orga. De aici canta corul elevilor. Sunetele divine patrund in casa arcuita. In scaunele stranelor de pe margini, sedeau mai inainte breslele. Azi femeile trebuie sa asculte slujba de pe bancile fara speteze din sala principala.

Castelul Bisericii avea doua randuri de ziduri, patru turnuri puternice si o poarta in partea de Apus. In jurul Castelului era un sant larg, peste care conducea un pod miscator. Cand patrundea dusmanul in oras, locuitorii fugeau in Castelul Bisericii, se ridica podul si cadea poarta. Trabantii aparau zidurile. In preajma bisericii se afla putine cladiri : casa in care s’a nascut preotul sas Stefan Ludovic Roth, Casa parohiala, Turnul de tortura, care mai inainte vreme era o capela catolica. Chipurile sfintilor de pe pereti arata acest lucru. O porunca a vremii a incercat sa stearga cu var aceste urme de sfinti. Dar varu cade si chipurile sfintilor apar iarasi la lumina.

In partea de Sud a bisericii se afla Muzeul. E adapostit in cladirea Primariei vechi, deasupra careia sta infipt un turn crenelat pentru aparare.

Putini stiu ca Muzeul pastreaza in el, relicve dela inceputul preistoriei. Vizitatorii straini se minuneaza de obiectele rare si de foarte mare insemnatate, ce se afla aici.

Din epoca de piatra se pot vedea secure, cutite si amnare. Ceeace intereseaza insa in cel mai inalt grad, sunt dovezile despre o vieata preromana in Castru MEDIA. Este epoca de bronz din care se pastreaza lanci , bratari, inele, secure, toate din bronz. O forma din piatra arata cum erau turnate aceste unelte. Schelete si dinti uriasi de mamut, arata ca acest animal preistoric a trait pe aici. Din epoca de fier se vad lanci si mai ales sabii cu doua taisuri. Tot din epoca preromana se afla “moriste” de macinat, care erau invartite cu mana. Epoca romana este bogat prezentata. Vezi catarame de argint, inele decorative, 563 Denari databili intre 217 si 49 a.Chr., monete celtice, pieptene la Tene, pendatifs de tip daco-get, heriomorphism geto-cimeric, tetradrahme, obiecte de ceramica, oale vargate si pictate, urne pentru cenusa mortilor, provenite mai ales de pe Dealul Cetatii. Dintre aceste din urma se vede o urna de 16 cm.inalta din pamant ars, smaltuita cu grafit negru si foarte bogat ornamentata. O bratara din aur , compusa din 52 bucati, imbogateste colectia acestei epoci. Nu lipsesc nici obiectele bisericesti, cum este un pahar de cuminicatura , sculptat cu figuri interesante. Deasupra paharului se punea o farfurie cu sange. Acest pahar este de o foarte mare valoare si multe muzee din Europa ar ravni sa-l aiba.

Demne de admirat sunt mozaicurile din caramida cu marginalii in forma de 8. Cu acestea si-au pardosit interioarele caselor legionarii romani din Legiunea a XIII-a Gemina, ce se afla in Castrul MEDIA. Foarte multe caramizi poarta inscriptia acestei Legiuni.

Toate acestea dovedesc, ca in primul secol, inainte de Cristos, s’a desfasurat o intensa vieata, romana in Castrul MEDIA. Vasile Parvan, care a cercetat vieata preromana, pomeneste de 14 ori Mediasul in monumentala sa opera “Getica”.

Mai multe sectii din Muzeu arata urme de vieata trecuta a colonistilor Sasi, care au recladit orasul pe vechile ruine ale Castrului MEDIA. Vezi  vechea casa taraneasca cu mobile de lemn incrustate, vase de metal decorate si oale smaltuite. Un vas din sec. XVIII e grevat cu cerbi si insignele breslelor. Frumoasa olarie smaltuita in albastru a ramas dela  un vestit olar din Saschiz, de acum doua sute de ani. Un vas smaltuit in verde, are motive anterioare epocii crestine. Acestea erau facute de flacai, in timpul cand torceau fetele. O serie de vase aduse din Germania in sec. XVII, descifreaza motive, din care s’a inspirit oarecum si arta poporana a Tarnavelor.

Insignele breslelor dovedesc , ca organizatiile acestea, au o vechime de mai multe sute de ani in Medias. Fiecare breasla avea sigiliul ei si un “protocol” sau catalog de sedinta. Pe vremea aceea in biserica se striga catalogul tinerilor din fiecare breasla . Se mai afla cupe de argint vechi de trei sute de ani, cu desene liniare simple, iar altele ornate mai frumos cu linii serpuite si intortochiate. Ace de cap cu pietre multicolore, brauri vechi si instrumente de tot felul, arcuri de sageti, arme de fier, arme cu praf, sabii cu doua taisuri pentru taiatul zalelor, costume din zale ale cavalerilor medievali, o ghioaga cu cap de metal, sabii turcesti arcuite cu teaca din tabla galbena, sabii rusesti si un scut mare de lemn acoperit cu piele neagra a garzii regelui Matei Corvin, -care intregesc salile muzeului.

Muzeul poseda si o colectie bogata de documente, scrise pe piele de oaie din vremea principilor Transilvaniei. Un astfel de document vorbeste despre principele Stefan Bathori, care a depus juramantul la Medias ca rege al Poloniei. In semn de recunoastere, a donat a X-a parte din veniturile comunei Velt, pentru intretinerea zidurilor orasului.

O sala este consacrata marilor familii de altadata. Fiecare avea stema ei. Cea mai nobila era familia Hann von Hannenheim, iar cea mai vestita von Heydendorf. Aceasta din urma avea o stema analoaga in simbol, cu icoana Sfantului Gheorghe, omorand balaurul. Relicve cu orgoliul fireturilor de aur al curtii austro-ungare, arata uniforma maresalului L.Fabini. Cu mare grija se pastreaza intr’un dulap de sticla paltonul martirului sas Stefan Ludvic Roth, prin care se vad urmele celor doua gloante primite in piept, cand a fost condamnat la moarte. Mai multe volume omagiale, alcatuite de scriitorul Otto Folberth, sunt inchinate acestui martir si stau randuite intr’un raft nou.

Muzeul acesta arata intreg cultul trecutului. Daca il parasesti, treci pe scari adancite in intuneric, pe sub bolti medievale si te mandresti, cand stii ca te bizui pe acest trecut strabun.

Langa poarta Castelului Bisericii, se inalta Turnul Clopotelor, cu un vechi cerdac de scanduri pentru observare. Din acest turn rasbat undele clopotelor peste acoperisurile caselor. Biserica e perete in perete cu scoala. Gimnaziul “Stefan Ludvic Roth” e sclipitor de curatenie, cu reproduceri in marime naturala, dupa statuele vestite : Venus din Milo, Laocoon, Socrate si Zeus. Biserica si scoala sunt cele doua parghii de sustinere a unui popor, alaturate si deopotriva de ingrijite.

Cu toata inaltimea Turnului Trompetilor si a Bisericii Gotice, gimnaziul nu este acoperit. Gradinita se desfasoara ca un covor verde in fata gimnaziului.

Strada Lunga fuge pe langa el. Impacarea este asa de arzatoare. In lupta din curtea gimnaziului sburau iarna mingi de zapada. Peste trei sute de elevi vociferau aici.

Turnul Trompetilor ramanea singur in mijlocul acestei tovarasii de lupta.”

George Togan, “MEDIAS, ISTORIE ROMANTATA”, Ed.”DACIA TRAIANA” Bucuresti si Ed. “CRISSERV”, Medias 2008 (cap.IX-TURNUL TROMPETILOR).

Ii multumesc lui Mona si Mihai Beu pentru cadoul pe care mi l-au facut in data de 25.06.2009 cu ocazia unei vizite la ei, acasa…si care este cartea “Medias, O istorie romantata”, autor George Togan. A fost o mare bucurie pentru mine…de aceea , la anumite intervale de timp, voi “posta” fragmente mai interesante din volum. Mentionez , in treacat, ca istoricul, publicistul, omul de cultura George Togan  a fost numit cetatean de onoare al municipiului Medias (1992) si ca volumul este o reproducere fidela a celui aparut in anul 1944.

Citez din cuvantul editurii :

“…arareori s’au ivit cronicari, cari sa stranga vieata si gloria acestui oras, intr-o singura carte. In vechime a existat un Johann Hutter. De atunci insa nici o lucrare compacta despre Medias n’a aparut”.

De asemenea ca la aparitia cartii au contribuit si liceenii clasei a IX-a D de la Liceul “Stephan Ludwig Roth” prin lucrari de tehnoredactare, sub coordonarea prof.Helmuth Julius Knall.

Tot ce nu te omoara,te intareste !!

Poti distruge un blog ,poti distruge orice,dar nu poti distruge niste amintiri,care sunt vii in mintea si sufletul nostru;este adolescenta noastra ,este viata noastra ,este totul…si nu ar fii drept sa le distrugi tu ,Ali.
Asa ca,numitule Ali, n-ai distrus decit o interfata a relatiei noastre,oricum regretabil,jenant si incalificabil.Iti sta la indemina sa o faci de cite ori vrei,dar te rugam..,n-o mai fa …!! Este un gest situat sub stacheta minimei morale,daca poti constientiza acest nivel.
Iti multumim,mihai beu din medias, ma gasesti la adresa mihai11beu@yahoo.com
Dupa cum vezi ,eu am curajul sa ma semnez cu numele adevarat.

Buna dimineata tuturor!

Dupa o lunga pauza, m-am hotarat sa scriu din nou. Desi nu am scris multa vreme, m-am uitat pe blog in fiecare zi, cu speranta ca poate altcineva, mai harnic, scrie ceva. De data asta insa, doresc sa scriu cateva randuri pentru Ali, hacker-ul genial, care, parca il vad, sta in intuneric in fata ecranului luminat si face rau celor din jur. Exista doua posibilitati: ori esti un bolnav psihic pus pe a face rau, pentru ca nu vad motivul care te-a impins sa ne distrugi blogul, ori esti un coleg de-al nostru invidios. In ambele cazuri noi toti te dispretuim pentru lasitatea, rautatea si prostia de care dai dovada. Ce simti tu cand stai in fata tastaturii si reusesti sa distrugi o platforma de comunicare a unor oameni care nu ti-au facut nimic???
Probabil ca vei mai distruge blogul nostru si alte bloguri, probabil ca asta iti este singura placere pe care o mai ai (e trist), dar sa nu uiti un lucru: uita-te la poza noastra, ce ne leaga pe noi cei adunati acolo, prietenia noastra, calitatea noastra umana, amintirile noastre din copilarie si pana astazi, nu le vei putea niciodata sterge, oricat efort ai depune.
Pentru ceea ce vezi in aceasta poza, poti sa ne invidiezi, acea legatura va ramane si blogul va continua sa existe ori de cate ori vei incerca tu sa-l distrugi.
Nu te rugam sa ne lasi blogul in pace, nu-ti cerem sa ai coloana vertebrala, daca n-ai avut-o pana acum n-o sa o ai niciodata, iti transmitem doar dispretul nostru.
Dragi colegi, imi cer scuze, dar simteam nevoia sa-i transmit lui Ali ceea ce simteam.
Acum va pup pe toti si va invit sa scrieti cat de mult, sa aflam vesti despre voi.

Va astept cu drag,
Dorin Nonamiralul

Medias – Misterele din Cetatea Luminii

Filmuletul din postarea lui Vasile. Una dintre ultimele …

Cluj Arena, cateva perspective

     

2 fotografii (sau mai multe…) sunt preluate si de Mihai B. pe blogul sau : vedeti aici. Cu aceasta ocazie il felicit…dar il rog sa revina si sa posteze si pe blogul nostru. Pe curand!

Ii invit pe Dorin, Mihai, Costica, Vasile sa scrie… Dorin ,unde esti?!…ne uiti?

Tabloul de absolvire al promotiei 1971-1972

Utilizatori

Va rog, trimiteti-mi (o perioada…) textul si imaginile pe adresele de e-mail mentionate in pagina de contact.

HACKED BY ALI

Bine ati revenit !

I-as transmite prin intermediul blogului “ceva” unui anumit  Ali (ceva legat de Allah…) , dar mi-am zis ca trebuie sa fiu cu mai mult bun simt decat a avut el cand ne-a distrus site-ul/blogul :

“HACKED BY ALI” …scurt !…

Regret (iar!), dar marturisesc ca nu am facut back-up-uri pentru a salva ceva…Doar fotografiile!

O luam de la inceput!…Din nou…

Ianuarie -2139 vizite si 1342 vizitatori unici

Februarie-1155/827 , etc.

Pe curand ,poate cu o nou interfata…