April 3rd, 2011 
design 
Fiind una dintre cele mai importante constructii gotice din România,biserica parohiala Sf. Margareta a suscitat un interes deosebit din partea tuturor acelora care au studiat fenomenul artistic medieval transilvanean.
Elementele constructive ale bisericii lasau sa se întrevada o anumita neconcordanta între diversele sale parti si de aceea se acceptase ca general valabila ideea ca monumentul actual se ridica pe locul altuia mai vechi.
Cercetarile arheologice din anii 1971-1972 au avut darul de a lumina problemele legate de evolutia monumentului, astfel încât azi avem posibilitatea de a subsuma informatiile esentiale. Pe locul în care se ridica nucleul fortificatiilor denumite sub numele generic Castelul sub prima biserica descoperita arheologic în anii 1971 – 1974 de catre Mariana Beldie- Dumitrache, s-a gasit un cimitir databil în secolul al XII-lea si care provine de la populatia anterioara colonistilor sasi, asezata în zona strazilor Petru Rares – Bisericii – Mihai Viteazul.
Din prima biserica (biserica I) a fost descoperit corul poligonal, încheiat în trei laturi, încadrat în flancuri d e câte o încapere dreptunghiular a alungita. Aceste urme se afla sub nivelul actual de calcare, în primele doua travee estice ale navei centrale si au fost datate, atât în relatie cu biserica II, cât si dupa forma corului, la sfârsitul secolului al XIII-lea.
Biserica II a rezultat prin alungirea monumentului anterior în asa fel încât noul cor s-a întins sub corul actual, partea sa estica situându-se sub masa altarului existent. Din acest motiv, partea estica a absidei se presupune ca a fost de asemenea poligonala. A rezultat deci o biserica-sala lunga de 37 metri si lata de 11,50 metri, cu o sacristie în nordul corului. Monumentul a fost datat de arheolog, pe baza a doua monede descoperite, în perioada anilor 1330-1340.
În etap a urmatoare, din lipsa de spatiu, biserica II a fost largita înspre nord, pastrându-se elementele existente, dar conturându-se o colaterala nordica; pe locul vechilor ziduri de nord au fost ridicati patru stâlpi patrati care asigurau, prin intermediul unor arcade frânte, legatura dintre cele doua compartimente. Faza a fost datata între 1380-1400. Rezulta de aici f aptul ca o perioada de câteva decenii biserica a avut doar nave neboltite. În schimb, atât peretele nordic al colateralei cât si cel al navei centrale au fost pictate de un grup de pictori, în anul 1420.
O noua etapa în evolutia monumentului este cea de dupa 1437-1440(s-a gasit o moneda considerata ca terminus post quem) când are loc transformarea generala a bisericii; se construieste un nou si amplu cor cu o sacristie în partea sa nordica, apoi, restrângându-se latimea navei centrale, se definitiveaza si colatera la sudica. Aceste doua compartimente se ridica la aceeasi înaltime, biserica primind în aceasta parte aspect de biserica-hala.
Probabil acestei perioade îi apartin e si începutul constructiei turnului din coltul de nord-vest al bisericii.
Boltirea în cruce pe ogive a navei laterale de nord dateaza de pe la mijlocul secolului al XV-lea, deoarece pilastrii adosati peretilor au distrus partial picturile murale datate în anul 1420. Atât bolta în plasa a navei centrale si a corului, cât si cea în cruce a navei de sud sunt de data ceva mai târzie, din ultima parte a secolului. De la sfârsitul secolului mai dateaza ferestrele gotice târzii ale fatadei de sud, care mai pastreaza bogatul décor flamboiant.
În sfârsit, în jurul anului 1500, sacristia este boltita cu o eleganta bolta stelata si tot atunci a fost terminata partea de vest a cladirii. Toate aceste argumente, datorate mai ales cercetarilor din ultimii 15 ani, confirma oarecum afirmatia din cronica lui Georg Soterius, potrivit careia biserica era terminata în anul 1488, dupa aceasta data executându-se doar unele lucrari de boltiri si finisaj.
Turnul bisericii, numit si al Trompetilor, a fost supraînaltat în anii 1550-1551.
Monumentul mediesan este însemnat atât prin bogatul décor arhitectural din interior cât si prin valorosul sau inventar cultural. Se remarca în primul rând vastul ansamblu pictural ce acopera peretii de nord ai colateralei nordice si al navei principale, aspectul actual fiind cel de dupa restaurarea efectuata de pictorul restaurator Gheorghe Ciobanu. Suprafata totala a picturilor este de aproximativ 100 m..
Cu toate ca, pe alocuri, unele scene sunt foarte deteriorate, pe de o parte timpului, pe de alta lucrarilor de transformare care au avut loc în prima parte a secolului al XV- lea. Identificarea scenelor si un studiu competent privitor la aceste picturi murale îi ap artine istoricului de arta Vasile Dragut. În nava laterala de nord se pot recunoaste urmatoarele scene: Necredinta lui Toma , o probabila scena cu Sfântul Francisc de Assisi , Închinarea magilor, Anuntarea pastorilor, Sfântul Ludovic pe tron în fata credinciosilor (este cunoscuta adoratia regelui Ludovic cel Mare de Anjou fata de r egele sanctificat Ludovic al IX-lea al Frantei, tema pictata fiind destul de frecventa în biser icile din Transilvania, inclusiv la Malancrav, în apropiere de Medias) si o compozitie cu trei sfinti reprezentati împreuna cu atributele lor: Bartolomeu (pielea si cutitul), Ecaterina (roata) si Barbara (turnul).
În nava centrala scenele sunt dispuse pe doua registre, mai ample fiind cele din registrul superior: o scena cu un cavaler martirizat prin lovituri de maciuca (Sf. Vitalius ?), Sf. Nicolae botezând pe cei trei strategi, Caderea manei, Încoronarea cu spini, Martiriul celor zece mii, Arborele lui I eseu (o tema de traditie bizantina, rar întâlnita în Transilvania), scene din ciclu l Patimilor lui Isus (Rugaciunea în gradina, Prinderea, O scena de judecata, Biciuirea, Încoronarea cu spini, Purtarea crucii , aceasta suprapusa peste o scena ceva mai veche – 1380/90 –Închinarea magilor). Este deosebit de interesanta ideea enuntata de V. Dragut referitor la scena Caderii manei:
Ne aflam în fata unei invocari directe, poate chiar a unui tablou votiv, pe care patriciatul sasesc din Medias a adresat-o divinitatii, spre statornica prosperitate. Episodul biblic a devenit un simplu pretext pentru rugaciunea colectiva a puternicilor de atunci ai orasului, vesmintele bogate si atitudinea conventionala, declarativa, de pietate fiind, în acest sens, concludente.
Alaturi de aceste scene principale, apar si altele secundare, în registrul inferior : Coborârea de pe cruce, Figura lui Zacharias sau pe intradosul arcadelor : Majestas domini, Încoronarea Mariei . Desi ansamblul a fost executat concomitent (mai putin unele scene din nava laterala de nord…?)..
Constructii ecleziastice provenite de la începutul secolului al XVI-lea –Pieta cu patru femei rugându-se în fata grupului – probabil o alegorie a Ecclesiei), din analiza picturilor reiese diversitatea de conceptie a autorilor. M ai mult, daca în colaterala de nord se poate recunoaste un stil liniar, o tratare grafica a scenelor, autorul fiind un cunoscator al stilului gotic internation al. Datarea se face cu exactitate datorita inscriptiei de pe banda ce separa registrele de pictura din nava centrala: “hoc opus…sub anno d(omini) m(illesimo) quadrigentisimo XX…hoc opus…”
Elemente pictate au fost descop erite si în sacristie. Desi nu este vorba de mari scene murale, ne oprim la ele deoarece releva anumite influente externe. Este vorba de o filactera cu un text religios în limba slavona, precum si monograma regelui Vladislav al II-lea, pictata pe peretii încaperii. Potrivit arhitectului H. Fabini, restauratorul monumentului, acestea pledeaza pentru o influenta venita din Boemia, prin intermediul unor refugiati; ca argument suplimentar se prezinta analogia monogramei mentionate cu o reprezentare similara din sala verde a Hradului din Praga. O asemenea analogie ofera implicit si un pretios reper cronologic: 1490-1516, ani ce corespund domniei lui Vladislav al II- lea.
Din decorul arhitectural mai semnalam scuturile pictate cu reprezentari figurative sau heraldice, plasate la intersectia ogivelor boltilor navei centrale, ale colateralei sudice si ale corului. R emarcam astfel în nave blazoanele lui Matei Corvin, ale familiei Báthory, stemele oraselor Sibiu si Medias, iar în cor o cheie de bolta pictata cu reprezentarea Mielului cu stindardul , încadrat de scuturi cu imaginea Mariei cu pruncul , precum si însemnele evanghelistilor. Aici, de jur împrejur, mai apar o serie de imagini de sfinti, însotite de filactere cu inscriptii. În fine, mai trebuie mentionata existenta unui fragment de fresca, în exterior, pe o latura a corului bisericii, în partea de nord-est.
O piesa de valoare deosebita pentru pictura medievala din Transilvania este altarul poliptic al bisericii. Preciz am ca, în urma reformei luterane, în anul 1545, altarele si picturile din biserica mediesana au fost îndepartate sau repictate. În Transilvania, acolo unde a avut loc reforma religioasa, au disparut numeroase marturii ale creatiei artistice. Cu toate acestea, printre operele de pret pastrate se afla si polipticul din Medias.
Restaurat în anii 1972-1973 si în 1982 (restaurator Gisela Richter – Brasov) altarul se prez inta într-o stare de conservare buna. În pozitie deschisa lasa sa se întrevada scrinul central, unde în prezent se afla expusa o Rastignire sculptata, flancata de doua statui (Maria si Ioan ) – sec. al XVIII- lea. Pe panouri , în interiorul a patru patrulobi se afla însemnele evanghelistilor.
Frumusetea si implicit valoarea altarului rezida în panourile pictate, vizibile în poz itie în chisa. Apar astfel cele opt panouri reprezentând scene din Patimile lui Isus , datorate unui mester provenit din cercul de pictura de la biserica scotiana (Schottenstift) din Viena, activ la Medias pe la 1480-1490.
Pentru o asemenea datare si atribuire pledeaza atât peisajul reprez entând Viena în fundalul scenei Rastignirii cât si existenta în apropiere de Medias, la Biertan, a unui altar unde mai multe scene din viata Mariei au fost copiate dupa altarul bisericii vien eze. În nisa predelei s-au amplasat în 1984 patru sculpturi reprezentând pe cei patru evanghelisti (sculptor Kurtfritz Handel, stabilit în Germania).
Cea mai veche piesa din inventarul bisericii este o cristelnita turnata în bronz. Piciorul are o forma de trunchi de con arcuit, iar bazinul este o cupa adânca si larga. Cele doua piese sunt turnate separat, ambele fiind acop erite cu reliefuri decorative si texte cu caractere gotice. Pe baza caracteristicilor stilistice si prin analogii, cristelnita este datata în ultimul sfert al secolului al XIV- lea.
O alta piesa reprezentativa este baldachinul amvonului plasat pe al treilea stâlp al navei centrale. Are o forma de coroana dispusa pe trei register suprapuse. Decoratia este bogata: capete de heruvimi, masti, în geri înaripati, decor vegetal. Baldachinul este încoronat de re rezentarea arhanghelului Mihail în lupta cu balaurul . Piesa este în întregime pictata si datata, autorii fiind semnati pe friza inferioara: sculptorul Sigismund Möss si pictorul Paul Demosch, ambii din Sibiu, 1679.
Orga se afla pe locul actual din 1732 când a fost amplificata de catre G. Wachsmann din Biertan; în forma ei anterioara dateaza din 1678, fiind construit de Johann Vest, mester de orgi din Sibiu.
Cu ocazia restaurarii monumentului, în peretii corului au fost încastrate cele opt pietre funerare pastrate pâna atunci în sacristie. Se afla aici piatra funerara a umanistului ardelean, Christian Schesäus (1535 -1585), autor al lucrarii Ruinae Pannonicae.
Lespedea are o forma dreptunghiulara cu o bordura înalta ce contine inscriptia în limba latina. În interior, câmpul central este marginit de un decor renascentist din frunze acant rasucite. În jumatatea superioara apare în relief un înger care sustine un blazon de forma mai complicata. Alaturi se afla lespedea funerara a Barbarei Theilesius, sotia episcopului luteran Georg Theilesius, opera a unui dintre cei mai de seama sculptori transilvaneni, Elias Nicolai. Piatra dreptunghiulara este împartita în doua registre; chenarul înclinat spre interior contine inscriptia, în parte distrusa. Mai important, registrul superior este dominat de efigia defunctei cu capul pe o perna cu ciucuri în colturi.Figura este linistita, destinsa, mâinile sunt aduse la piept. Caseta inferioara este bogat decorata cu elemente simbolice renascentiste: capete de îngeri, fructe, craniul etc. De o buna factura artistica este si lespedea preotului G.M . (probabil Georg May, preot la Medias între anii 1628 – 1632), din pacate destul de deteriorata. Reprezentarea defunctului bine conturata, elementele renascentiste caracteristice operei lui Elias Nicolai, ar permite o apropiere de acesta.
În biserica se mai pastreaza un numar însemnat de piese de orfevrarie, covoare anatoliene , precum si predela unui altar disparut, dar databil în prima treime a seco lului al XVI- lea.
În ceea ce priveste istoricul monumentului mai sunt necesare unele precizari. În urma sapaturilor arheologice s-a emis ipotez a existentei în acest loc a unei manastiri. S- a pornit de la existenta unei alte biserici în piateta din capatul sudic al strazii Zekesch (Mihai Viteazul), denumita în planul din 1750 “ vechea biserica evanghelica”. Facându-se apropieri de natura istorica cu situatia din Sighisoara, s-a considerat ca manastirea din Medias ar fi apartinut dominicanilor care si-au construit biserica sub influenta cisterciana. Manastirea si-ar fi încetat activitatea dupa invazia turceasca din 1438. Abia dupa aceasta data lacasul de cult a devenit biserica parohiala, ceea ce ar fi presupus noile lucrari de amplificare. Din pacate o asemenea ipoteza nu este sustinuta de argumente documentare. Cert este ca în 1414 este mentionata pentru prima oara biserica parohiala, iar în anii 1423 si 1446 biserica Sf. Margareta.
De acum înainte edificiul va avea un rol însemnat în istoria asezarii.În secolul urmator, al XVI-lea, va fi sediul mai multor sedinte ale Dietei Transilvaniei si va fi vizitata de principi: în 1576 Stefan Báthory i-a primit aici pe solii polonezi care i-au vestit alegerea sa ca rege al Poloniei.
